14 definiții pentru ceriu

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CÉRIU s. n. Element chimic, metal moale, ductil și strălucitor, folosit, în aliaj cu lantan și fier, la fabricarea pietrelor de brichete, a gloanțelor și a proiectilelor. – Din fr. cérium.

CÉRIU s. n. Element chimic, metal moale, ductil și strălucitor, folosit, în aliaj cu lantan și fier, la fabricarea pietrelor de brichete, a gloanțelor și a proiectilelor. – Din fr. cérium.

ceriu1 sn [At: DEX2 / Pl: ? / E: fr cérium] Element chimic, metal moale, ductil și strălucitor, folosit, în aliaj cu lantan și fier, la fabricarea pietrelor de brichete, a gloanțelor și a proiectilelor.

ceriu2, ~ie a [At: MARIAN, CH. 5 / Pl: ~ii / E: ceară + -iu] (Rar) Galben ca ceara (2).

CÉRIU s. n. Metal moale, ductil și strălucitor, folosit la oxidarea sitelor incandescente, la smălțuirea ceramicii și la fabricarea pietrelor de brichetă.

CÉRIU s. n. Metal moale, ductil și strălucitor, cu numeroase întrebuințări în industrie. – Fr. cérium.

CÉRIU s.n. Metal strălucitor, moale și ductil din familia pământurilor rare. [Pron. -riu. / < fr. cérium < Ceres – zeița agriculturii la romani].

CÉRIU s. n. metal strălucitor, moale și ductil, din familia lantanidelor. (< fr. cérium)

CÉRIU n. Metal moale, lucios, întrebuințat în aliaje, la fabricarea pietrelor de brichetă, a gloanțelor și proiectilelor trasoare etc. [Sil. ce-riu] /<fr. cérium

*cériŭ n. Chim. Un metal tri- și tetravalent, c’o greutate atomică de 141. Se află în multe minerale și se întrebuințează la făcut țesăturĭ incandescente.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ceriu [riu pron. rĭu] s. n., art. ceriul; simb. Ce

ceriu [riu pron. rĭu] s. n., art. ceriul; simb. Ce

cériu s. n. [-riu pron. -riu], art. cériul; simb. Ce

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CERIU (< fr. {i}; {s} lat. Ceres) s. n. Element chimic (Ce; nr. at. 58, m. at. 140,12; p. t. 807 °C, p. f. 3.468 °C) din familia lantanoidelor, moale, ductil și strălucitor. Este folosit (aliat cu lantan și fier) la fabricarea pietrelor de brichetă (aliat cu cobalt), la confecționarea magneților permanenți, în metalurgie. A fost descoperit de M.H. Klaproth, W. Hisinger, J.J. Berzelius în 1803.

Intrare: ceriu
  • pronunție: cerĭu
substantiv neutru (N56)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ceriu
  • ceriul
  • ceriu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • ceriu
  • ceriului
plural
vocativ singular
plural
Ce simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • Ce
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ceriusubstantiv neutru

  • 1. Element chimic, metal moale din familia pământurilor rare, ductil și strălucitor, folosit, în aliaj cu lantan și fier, la fabricarea pietrelor de brichete, a gloanțelor și a proiectilelor. DEX '09 DEX '98 DN
  • diferențiere Metal moale, ductil și strălucitor, folosit la oxidarea sitelor incandescente, la smălțuirea ceramicii și la fabricarea pietrelor de brichetă. DLRLC
  • comentariu simbol Ce DOOM 2
etimologie:
  • limba franceză cérium DEX '09 DEX '98 DLRM DN
    • Ceres – zeița agriculturii la romani. DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.