CELESTĂ, celeste, s. f. Instrument muzical de percuție cu claviatură, ale cărui sunete sunt produse prin lovirea unor plăci de metal. – Din fr. célesta.

celestă sf [At: DN³ / Pl: ~te / E: it celesta] Instrument muzical de percuție cu claviatură, care produce sunete prin acționarea unor ciocănele capitonate cu pâslă și a unor plăcuțe metalice dispuse pe niște cutii de rezonanță din lemn.

CELESTĂ, celeste, s. f. Instrument muzical de percuție cu claviatură, ale cărui sunete sunt produse prin lovirea unor plăci de metal. – Din fr. célesta.

CELESTĂ, celeste, s. f. Instrument muzical de percuție, cu claviatură de clape metalice. – Fr. célesta.

CELESTĂ s.f. Instrument muzical de percuție cu claviatură, care produce sunete prin acționarea unor ciocănele capitonate cu pîslă și a unor plăcuțe metalice dispuse pe niște cutii de rezonanță din lemn. [< it. celesta].

CELESTĂ s. f. instrument muzical de percuție cu claviatură, la care sunetul este produs prin lovirea unor lame metalice cu ciocănele de lemn. (< it. celesta, fr. célesta)

CELESTĂ ~e f. Instrument muzical de percuție, cu claviatură, care produce sunete prin lovirea cu ciocănele căptușite cu pâslă a unor plăci metalice. /<fr. célesta

celestă (instrument muzical) s. f., g.-d. art. celestei; pl. celeste

celestă (instrument muzical) s. f., g.-d. art. celestei; pl. celeste

celestă (muz.) s. f., g.-d. art. celestei; pl. celeste

celestă, instrument muzical inventat de Alphonse Mustel (Paris, 1886), de forma unei pianine, ale cărui lame metalice sunt puse în stare de funcționare printr-un mecanism acționat de o claviatură* asemănătoare cu aceea a pianului*. Curând după apariție, c. a fost introdusă în orch. simf. de către Ceaikovski (baletul Spărgătorul de nuci). Sunetele scrise sună cu o octavă* mai sus. Sonoritatea sa este pură, egală, convine mai ales arpegiilor* și melodiilor ce nu comportă o durată prelungită a sunetelor.