8 definiții pentru ceacău


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ceacău1 sn [At: H VII, 185 / V: ~cou, ceaco / Pl: ~ăie și ciacuri / E: mg csákó, ger Tschako] (Mgmr) 1 (Mil) Un fel de chipiu de paradă, cu cozoroc tare, purtat de soldații austrieci. 2 (Pan) Coif de hârtie făcut de copii.

ceacău2 sm [At: VAIDA / E: mg csákó „cu coarnele aduse în afară”] (Mgmr) Bou.

CEACẮU, ceacăie, s. n. (Reg.) Un fel de chipiu milităresc, înalt și tare, pe care îl purtau odinioară membrii unor unități militare. – Din magh. csákó.

CEACẮU, ceacăie, s. n. (Reg.) Un fel de chipiu milităresc, înalt și tare, pe care îl purtau odinioară membrii unor unități militare. – Din magh. csákó.

CEACẮU, ceacăie, s. n. (Regional) Un fel de chipiu. milităresc, înalt și tare, pe care îl purtau odinioară unele trupe. Săraci feciori de pe sate, Cum vă stinge la cetate Și vă dă haine crăpate Și ceacăie-ncornorate. BIBICESCU, P. P. 151. Măi, neamțule, nu ți-i greu Cînd vezi sînge pe ceacău? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 315.

CEACẮU, ceacăie, s. n. (Reg.) Un fel de chipiu milităresc, înalt și tare, pe care îl purtau odinioară unele unități militare. – Magh. csákó.

ceacắŭ n., pl. ăĭe (ung. csákó, de unde și fr. shako, id.). Trans. Chipiŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ceacắu (reg.) s. n., art. ceacắul; pl. ceacắie

ceacău s. n., art. ceacăul; pl. ceacăie, art. ceacăiele

Intrare: ceacău
substantiv neutru (N42)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ceacău
  • ceacăul
  • ceacău‑
plural
  • ceacăie
  • ceacăiele
genitiv-dativ singular
  • ceacău
  • ceacăului
plural
  • ceacăie
  • ceacăielor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)