9 definiții pentru cața
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CAȚA interj. Cuvânt care imită strigătul coțofanei. – Onomatopee.
CAȚA interj. Cuvânt care imită strigătul coțofanei. – Onomatopee.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
cața i [At: ISPIRESCU, L. 345 / E: fo] Cuvânt care imită strigătul coțofanei.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CAȚA interj. Cuvînt care imită strigătul coțofenei.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
CAȚA interj. (se folosește pentru a imita strigătul coțofenei). /Onomat.
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
cața! int. țipătul coțofenei: cața! cața! să prindeți o coțofană faură ISP.; a se pune cața pe capul cuiva, a stărui din răsputeri. [Onomatopee].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
cațara i vz cața
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
cața interj.
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
cața interj.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
cața interj.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
cața interj. – Imită strigătul coțofenei, și prin extensie, orice cuvînt sau mod de a vorbi strident sau îndărătnic. Creație expresivă, cf. numele acestei păsări, coțofană și clanță; pentru compunere, cf. *chiț, haț, cuțu. Se folosește adesea cu reduplicare. – Der. cățăi, vb. (a striga coțofana; a sta la taifas); cîță, s. f. (bibilică); cață, s. f. (persoană care vorbește mult, moară-stricată; persoană bîrfitoare; zdreanță, cîrpă; Arg. procuror; bîtă cu cîrlig folosită de ciobani). Pentru trecerea semantică de la ideea de „bîrfă” la „cîrlig”, cf. clanță, clonț, cioc. Totuși se consideră în general ca avînd sensul de bîtă, cața este cuvînt diferit, der. de la acăța (Pușcariu 7; REW 1662; DAR); der. în sens contrar pare mai probabilă. Cațaon, s. m. (poreclă dată grecilor), este un der. de la cață „gaiță” cu suf. expresiv -un, cf. gărgăun (după Philippide, Viața rom., V (1907), 38; Bogrea, Dacor., I, 552; Gáldi 160, din ngr. ϰάτσα „capră”); der. cațaoni, vb. (a greciza). Din rom. provine rut. kaca „bîtă” (Candrea, Elementele, 403).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
cațainterjecție
- 1. Cuvânt care imită strigătul coțofanei. DEX '98 DEX '09
etimologie:
- DEX '98 DEX '09