castrat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: castra] Castrare (1).

castrat², ~ă [At: NEGRUZZI, S. V, 158 / Pl: ~ați, ~e / E: castra] 1 a (D. masculi) Căruia i-au fost extirpate glandele genitale Si: emasculat, (pop) jugănit. 2 sm Scapet. 3 sm (Fig) Om lipsit de bărbăție.

castrat a. căruia s’a făcut operațiunea castrării.

*castrát, -ă adj. (lat. castratus). Scopit, scapeț.

castrat adj. m., pl. castrați

CASTRAT adj. jugănit, scopit, sterilizat, (pop.) întors, stârpit, (reg.) bătut, curățit, hereluit, (prin Ban.) soborât, (prin Transilv.) sucit. (Berbec ~.)

CASTRAT adj. jugănit, scopit, sterilizat, (pop.) întors, stîrpit, (reg.) bătut, curățit, hereluit, (prin Ban.) soborît, (prin Transilv.) sucit. (Berbec ~.)

castrat, cântăreț adult de sex masculin care, supus operației de castrare înaintea pubertății, dobândea capacități vocale excepționale, dezvoltate prin lipsa secreției de hormoni sexuali specifici. Vocea (1) c., de mare agilitate și putere, alimentată de volumul pulmonar masculin, putea uneori acoperi un ambitus (1) de trei octave*. După registru (1) vocal și după specializarea obținută, un c. era sopranist sau contraltist. De obicei își începea cariera în copilărie, în corurile bis. (în locul femeilor, care nu erau admise), trecând apoi pe scenele de operă*. Aici c., costumați și machiați corespunzător, interpretau cele mai grele roluri feminine, uneori scrise anume pentru ei. Cântăreți castrați celebri: Carlo Broschi, supranumit Farinelli (1705-1782), se lua la întrecere cu un virtuoz clarinetist, pe care îl întrecea în agilitate și durată de suflu; Gaetano Majorana (Caffarelli), aproape de o vârstă cu precedentul, a triumfat pe multe scene europene; G. Crescentini (1766-1846), sopranist, cu succese asemănătoare, a fost și compozitor și profesor de canto, autor al unei cunoscute culegeri de vocalize (2). Alți c. vestiți au fost B. Ferri (1610-1680), G. Pacchierotti, G. Conti (Gizziello) și G.B. Velluti (1781-1861), ultimul mare sopranist. Practicarea castrării copiilor, de origine orientală, a început să se răspândească în Europa de pe la finele sec. 16, deși oprită de legi. Mai mult decât de interdicția impusă femeilor de a cânta în corurile eclesiastice și de lăcomia unor părinți denaturați, această practică a depins de marea favoare de care se bucurau c. în fața publicului, a curților princiare și regale și chiar a unor compozitori (G.F. Haendel ș.a.). În melodrama* italiană, existența c. a determinat o perioadă de mare virtuozism vocal și instr. Moda și uzul barbar al castrării copiilor au încetat la începutul sec. 19, odată cu noile cerințe expresive și dramatice ale romantismului, bazate pe opoziția netă dintre caracterul masculin și cel feminin. Cântăreții c. (denumiți și „falsetiști* naturali”) au înlocuit de prin sec. 16 pe cântăreții specializați în uzul falsetului*, care susțineau înainte părțile de soprano (sopranist) și contralto (contraltist). După declinul și dispariția c., falsetiștii și-au reluat vechiul rol. Sin. evirat.