6 definiții pentru carcalete (persoană, insectă)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
carcalete1 sm [At: I. CR. VI, 313 / Pl: ~eți / E: bg sкакалец] 1 (Zlg) Lăcustă. 2 (Dep) Lăutar.
carcaléte și -éț m. (bg. skakalec, lăcustă). Sud. Om fără căpătîĭ (în est „amant”). Șpriț compus din sirop, vin, apă gazoasă și puțin rom (numaĭ forma -ete). corectat(ă)
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
!carcalete2 (lăcustă; (arg.) persoană) s. m., pl. carcaleți
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
carcalete1 / carcaleț (persoană, insectă) s. m., pl. carcaleți
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de gall
- acțiuni
carcalete/carcaleț (persoană, insectă) s. m., pl. carcaleți
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
carcaleț v. carcalete1.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de gall
- acțiuni
Intrare: carcalete (persoană, insectă)
substantiv masculin (M46) Surse flexiune: DOOM 3 | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
substantiv masculin (M1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)