CARBONATARE s. f. Reacție chimică la care participă dioxidul de carbon și un hidroxid, din care rezultă un carbonat. – V. carbonata.

carbonatare sf [At: DEX² / Pl: ~tări / E: carbonata] Reacție chimică la care participă bioxidul de carbon și un hidroxid, din care rezultă un carbonat (1).

CARBONATARE s. f. Reacție chimică la care participă bioxidul de carbon și un hidroxid, din care rezultă un carbonat. – După fr. carbonation.

CARBONATARE s. f. Reacție chimică la care participă bioxidul de carbon din aer și hidroxidul de calciu din varul stins și din care rezultă carbonatul de calciu. – După fr. carbonatation.

CARBONATARE s.f. (Chim.) Reacție chimică produsă cu participarea bioxidului de carbon din aer și a hidroxidului de calciu din varul nestins, din care rezultă carbonatul de calciu. [< carbonata, după fr. carbonatation].

CARBONATARE s. f. 1. reacție chimică de transformare a hidroxizilor de carbon în carbonați, cu participarea bioxidului de carbon. 2. operația de tratare cu bioxid de carbon a zemurilor la fabricarea zahărului, pentru purificare. (< carbonata)

carbonatare s. f., g.-d. art. carbonatării

carbonatare s. f., g.-d. art. carbonatării

carbonatare s. f., g.-d. art. carbonatării

carbonatare, (engl.= carbonatization) 1. proces de depunere a carbonaților sau de înlocuire prin carbonați a unor min. preexistente, care au în compoziția lor oxizi de Ca, Mg, Na, K, Fe și care eliberează aceste elemente în contact cu apele bicarbonatate în care este dizolvat CO2. C. este un proces supergen care se manifestă în scoarța de alterare și conduce la formarea de cruste (caliche) sau acumulări concreționare sau pulverulente; de asemenea, poate fi efectul unor procese diagenetice sau al acțiunilor hidro-termale, slab acide; 2. procesul de introducere a CO2 într-un fluid.