11 definiții pentru calpac


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

calpac [At: BĂLCESCU, M. V. 379 / V: sf, ~ag, căi~, cea~, colbac / Pl: (sn) ~ace, (sm) ~i / E: tc kalpak] (Înv) 1 sn Căciulă mare, sferică sau cilindrică, de obicei din piele neagră, tivită cu blană scumpă, pe care o purtau domnul și boierii mai mari (mai târziu și negustorii străini). 2 sm (Rar) Boier care purta calpac (1). 3 sn Capacul cazanului (de fiert rachiu), de obicei din fier sau aramă.

CALPÁC, calpace, s. n. (Înv.) Căciulă mare sferică sau cilindrică, de piele neagră, tivită cu blană scumpă, pe care o purtau domnul și boierii mari (mai târziu și negustorii străini). ♦ Căciulă purtată la unele uniforme militare. – Din tc. kalpak.

CALPÁC, calpace, s. n. (Înv.) Căciulă mare sferică sau cilindrică, de piele neagră, tivită cu blană scumpă, pe care o purtau domnul și boierii mari (mai târziu și negustorii străini). ♦ Căciulă purtată la unele uniforme militare. – Din tc. kalpak.

CALPÁC, calpace, s. n. (Învechit) Căciulă mare de piele neagră, de formă sferică sau cilindrică, tivită cu blană fină, pe care o purtau odinioară domnii și boierii cei mari, mai tîrziu și negustorii străini. V. ișlic. Mihai purta pe cap un calpac unguresc, împodobit cu o egretă neagră de pene de erodiu. BĂLCESCU, O. II 250. Calpacele și șlicele îngreuia capul. RUSSO, S. 17. ♦ Căciulă ostășească, cilindrică, de stofă, împodobită cu blană. Cînd... a întors capul, i s-a arătat un bărbat voinic cu dulamă, cu calpac căzăcesc și cizme de lac. SADOVEANU, P. M. 182. – Variantă: colbác (DUMITRIU, B. F. 127) s. n.

CALPÁC, calpace, s. n. (Înv.) Căciulă mare de piele neagră, sferică sau cilindrică, tivită cu blană scumpă, purtată de domn și de boierii mari. ♦ Căciulă cilindrică de stofă, împodobită cu blană, purtată de orășeni. ♦ Căciulă purtată la unele uniforme militare. – Tc. kalpak.

CALPÁC ~ci n. înv. Căciulă mare din piele, de formă sferică sau cilindrică, tivită cu blană scumpă și purtată de domn sau de boierii mari. /<turc. kalpak

calpac n. căciulă enormă, în formă de balon, din piele neagră de berbece, îmblănită pe margini, purtată înainte de Domn și boierii cei mari: calpac de hârșie fumurie OD. [Turc. KALPAK].

calpác n., pl. e (turc. bg. sîrb. kalpak, ngr. kalpáki, rus. kalpák, kolpák, căcĭulă [fr. kolback], rudă cu klobúk, glugă; ung. kalpag, căcĭulă, kalap, pălărie [Bern. I,474]. V. clăbăț, clop). Vechĭ. Căcĭulă de samur și catifea verde pe care sultanu o dăruĭa hanuluĭ Crimeiĭ. Căcĭula de berbec pe care o purta domnu și boĭeriĭ ceĭ marĭ. Azĭ. Căcĭulă orĭ și pălărie ridiculă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

calpác (înv.) s. n., pl. calpáce

calpác s. n., pl. calpáce


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

calpác (calpáce), s. n. – Căciulă înaltă cilindrică, din blană de oaie cu părul pe din afară. O purtau la început domnitorul și boierii, începînd din sec. XVIII au folosit-o și negustorii mai bogați. Tc. kalpak (Roesler 594; Șeineanu, II, 83; Lokotsch 1039; Ronzevalle 135); cf. ngr. ϰαλπάϰι, bg., sb. kalpak, mag. kalpag, rus. kolpag, fr. colback, it. colbàc, colbacche.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.

Intrare: calpac
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • calpac
  • calpacul
  • calpacu‑
plural
  • calpace
  • calpacele
genitiv-dativ singular
  • calpac
  • calpacului
plural
  • calpace
  • calpacelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)