11 definiții pentru caiafă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

caiáfă sf [At: DELAVRANCEA, ap. TDRG / P: ca-ia~ / Pl: ~fe / E: Caiafa] 1 Persoană fățarnică. 2 (Îe) A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana Ia Caiafa A trimite un solicitator dintr-un loc în altul (purtându-l cu vorba).

CAIÁFĂ, caiafe, s. f. Persoană fățarnică, ipocrită. ◊ Expr. A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor preoți iudei) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc într-altul (purtându-l cu vorba). [Pr.: ca-ia-] – Din n. pr. Caiafa.

CAIÁFĂ, caiafe, s. f. Persoană fățarnică, ipocrită. ◊ Expr. A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor personaje biblice) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc într-altul (purtându-l cu vorba). [Pr.: -ca-ia-] – Din n. pr. Caiafa.

CAIÁFĂ, caiafe, s. m. și f. 1. Persoană fățarnică, ipocrită. Are să mi-o plătească, și scump, caiafa asta bătrînă. M. I. CARAGIALE, C. 29. Acum rămăsese... o ură surdă, lașe... și jocul de caiafă pe care Fana ar fi fost frumos să nu-l accepte. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 190. 2. (Păstrat ca nume propriu în expr.) A trimite (sau a purta, a mîna, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor personaje din biblie) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc în altul, a-l purta cu vorba.

CAIÁFĂ, caiafe, s. m. și f. Persoană fățarnică, ipocrită. ◊ (În expr.) A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor personaje biblice) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc într-altul, a purta cu vorba. – Ngr. Kaiafa.

CAIÁFĂ ~e f. Persoană fățarnică. ◊ A trimite (pe cineva) de la Ana la Caiafa a purta cu vorba. [Sil. ca-ia-] /Din Caiafa n. pr.

CAIÁFĂ, caiafe, s. f. Fig. Persoană fățarnică, ipocrită. ◊ Expr. De la Ana la Caiafa (personaje biblice) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc în altul; a duce cu vorba. – Din n. pr. Caiafa, mare preot iudeu care l-a judecat pe Hristos.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

caiáfă (om fățarnic) s. f., g.-d. art. caiáfei; pl. caiáfe

caiáfă s. f. (sil. -ia-), g.-d. art. caiáfei; pl. caiáfe


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

caiáfă (caiáfe), s. m.1. Ipocrit, fățarnic. – 2. (Arg.) Agent de poliție. De la Caifas, în rom. Caiafa (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 178).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

caiafă, caiafe s. f. 1. (om) fățarnic / ipocrit. 2. (intl.) informator. 3. (intl.) hoț cu vechime / cu experiență.

Intrare: caiafă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • caia
  • caiafa
plural
  • caiafe
  • caiafele
genitiv-dativ singular
  • caiafe
  • caiafei
plural
  • caiafe
  • caiafelor
vocativ singular
  • caia
  • caiafo
plural
  • caiafelor

caiafă

  • 1. Persoană fățarnică, ipocrită.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Are să mi-o plătească, și scump, caiafa asta bătrînă. M. I. CARAGIALE, C. 29.
      surse: DLRLC
    • Acum rămăsese... o ură surdă, lașe... și jocul de caiafă pe care Fana ar fi fost frumos să nu-l accepte. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 190.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor preoți iudei) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc într-altul (purtându-l cu vorba).
      surse: DEX '09 DLRLC

etimologie: