8 definiții pentru cața


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CÁȚA interj. Cuvânt care imită strigătul coțofanei. – Onomatopee.

CÁȚA interj. Cuvânt care imită strigătul coțofanei. – Onomatopee.

cáța i [At: ISPIRESCU, L. 345 / E: fo] Cuvânt care imită strigătul coțofanei.

CÁȚA interj. Cuvânt care imită strigătul coțofenei.

CÁȚA interj. (se folosește pentru a imita strigătul coțofenei). /Onomat.

cața! int. țipătul coțofenei: cața! cața! să prindeți o coțofană faură ISP.; a se pune cața pe capul cuiva, a stărui din răsputeri. [Onomatopee].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cáța interj. – Imită strigătul coțofenei, și prin extensie, orice cuvînt sau mod de a vorbi strident sau îndărătnic. Creație expresivă, cf. numele acestei păsări, coțofană și clanță; pentru compunere, cf. *chiț, haț, cuțu. Se folosește adesea cu reduplicare. – Der. cățăi, vb. (a striga coțofana; a sta la taifas); cîță, s. f. (bibilică); cață, s. f. (persoană care vorbește mult, moară-stricată; persoană bîrfitoare; zdreanță, cîrpă; Arg. procuror; bîtă cu cîrlig folosită de ciobani). Pentru trecerea semantică de la ideea de „bîrfă” la „cîrlig”, cf. clanță, clonț, cioc. Totuși se consideră în general ca avînd sensul de bîtă, cața este cuvînt diferit, der. de la acăța (Pușcariu 7; REW 1662; DAR); der. în sens contrar pare mai probabilă. Cațaon, s. m. (poreclă dată grecilor), este un der. de la cață „gaiță” cu suf. expresiv -un, cf. gărgăun (după Philippide, Viața rom., V (1907), 38; Bogrea, Dacor., I, 552; Gáldi 160, din ngr. ϰάτσα „capră”); der. cațaoni, vb. (a greciza). Din rom. provine rut. kaca „bîtă” (Candrea, Elementele, 403).

Intrare: cața
cața interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • cața

cața

  • 1. Cuvânt care imită strigătul coțofanei.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie: