6 definiții pentru căsaș (s.m.)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

căsaș [At: VARLAAM, C. 280/2 / Pl: ~i, (2) ~aci / E: casă + -aș cf căsar1] 1-2 sm, a (Om) care este stabilit, cu casă Si: casnic, căsar2, căsător, gospodar, soț. 3 sm (Mpl) Persoane care locuiesc într-o casă (sub autoritatea unui membru de familie).

CĂSAȘ s.m. (Mold.) 1. Om căsătorit. Nu va putea să despartă căsașii. PRAV.; cf. VARLAAM; M. COSTIN; NCL I, 11. ◊ (Adjectival) Să dea tot omul căsaș cîte o sută și cinci părale. NECULCE. 2. (PI.) Persoane care locuiesc într-o casă. Toată agonisita căsașilor. NCL I, 12; cf. URECHE; CANTEMIR, HR. ◊ (Fig.) Slugilor și căsașilor lui Dumnedzău. VAITLAAM. Etimologie: casă + suf. -aș.

căsáș, -ă s. Vechĭ. Curtean (Ur.). Rar azĭ. Căsean, cel ce locuĭește într’o casă cu alțiĭ la un loc: se credea că dacă se înoĭesc ferestrele uneĭ case vechĭ, va muri unu din casașĭ (Șez. 36, 32). Om căsătorit, proprietar de casă, gospodar (Let. 2, 22). – Și ca adj. oamenĭ căsașĭ (Let. 2, 33).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CĂSÁȘ s. v. bărbat, gospodar, soț.

căsaș s. v. BĂRBAT. GOSPODAR. SOȚ.

Intrare: căsaș (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căsaș
  • căsașul
  • căsașu‑
plural
  • căsași
  • căsașii
genitiv-dativ singular
  • căsaș
  • căsașului
plural
  • căsași
  • căsașilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)