căsáș, -ă s. Vechĭ. Curtean (Ur.). Rar azĭ. Căsean, cel ce locuĭește într’o casă cu alțiĭ la un loc: se credea că dacă se înoĭesc ferestrele uneĭ case vechĭ, va muri unu din casașĭ (Șez. 36, 32). Om căsătorit, proprietar de casă, gospodar (Let. 2, 22). – Și ca adj. oamenĭ căsașĭ (Let. 2, 33).