10 definiții pentru cărunțeală


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cărunțeálă sf [At: DDRF / Pl: ~eli / E: cărunți + -eală] 1-3 Căruntețe (1-3). 4 (Reg; fig) Lucru greu.

CĂRUNȚEÁLĂ s. f. Căruntețe. – Cărunți + suf. -eală.

CĂRUNȚEÁLĂ s. f. Căruntețe. – Cărunți + suf. -eală.

CĂRUNȚEÁLĂ s. f. Căruntețe. Perii capului îi dăduseră în cărunțeală. SLAVICI, O. I 177.

CĂRUNȚEÁLĂ s. f. Căruntețe. – Din cărunți + suf. -eală.

cărunțeală f. fapta de a cărunți.

cărunțeálă f., pl. élĭ. Rezultatu cărunțiriĭ: pe la tîmple i se vedea cărunțeala.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cărunțeálă s. f., g.-d. art. cărunțélii

cărunțeálă s. f., g.-d. art. cărunțélii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂRUNȚEÁLĂ s. v. caniție.

CĂRUNȚEA s. (BIOL.) caniție, căruntețe, (rar) cărunție. (~ unei persoane.)

Intrare: cărunțeală
cărunțeală substantiv feminin
substantiv feminin (F54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cărunțea
  • cărunțeala
plural
genitiv-dativ singular
  • cărunțeli
  • cărunțelii
plural
vocativ singular
plural