13 definiții pentru călcător (obiect)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂLCĂTÓR, -OÁRE, călcători, -oare, s. m., s. f., s. n. I. S. m. și f. 1. Meseriaș care calcă haine sau rufărie (într-un atelier de confecții, într-o spălătorie etc.). 2. (Rar) Persoană care calcă o lege, o dispoziție etc. ♦ Prădător, hoț. II. S. f. 1. Scândură pe care olarul frământă lutul cu picioarele. 2. Vas în care se calcă (II 1) strugurii. 3. Instalație specială la gardurile pescărești, care permite trecerea peștelui într-un singur sens sau circulația bărcilor în ambele sensuri fără ca peștele să iasă. III. S. n. 1. Mecanism la mașinile de cusut, care apasă pe placa mașinii materialul ce se lucrează, pentru a putea fi fixat și deplasat mai ușor; apăsător, ceapraz. 2. Unealtă formată dintr-o lamă de oțel plană sau îndoită, cu crestături pe una sau pe ambele muchii, prevăzută cu mâner și folosită de lemnari la rostuirea dinților pânzelor de fierăstrău; ceapraz. 3. Pânză sau perniță pe care se calcă (III) haine, rufărie etc. – Călca + suf. -ător.

călcător, ~oare [At: CORESI, PS. 62 / Pl: ~i, ~oare / E: călca + -ător] 1-2 smf, a (Înv) Învingător. 3-4 smf, a (Înv) (Persoană) care încalcă un jurământ, o lege, o poruncă etc. Si: apostat, sperjur. 5-6 smf, a (Persoană) care năvălește (pustiind, prădând, jefuind). 7 sf Loc pe care calcă toată lumea (potecă, pod etc.) 8 sn Vas în care se tescuiesc strugurii cu picioarele. 9 sn Talpa scăunoaiei pe care calcă (1) olarul. 10 sf (Reg; mpl) Iepele războiului de țesut, pe care se apasă cu piciorul spre a schimba rostul. 11 sf Scândura pe care olarul calcă (1) lutul cu picioarele până-l face ca ceara. 12 sf (Reg; lpl) Curelele de la scândurile șelei Si: trăgători. 13 sf Parte care servește la încheierea unei case. 14 sf Dințarul cu care se calcă (31) dinții ferăstrăului. 15 sn Fier de călcat. 16 sm Persoană care calcă (27) hainele. 17 sn Călcătorie (2). 18-19 sf Instalație practicată în gardurile pescărești, pentru a permite trecerea peștelui din mare în liman sau din baltă în obor, fie pentru a permite circulația bărcilor prin garduri, fără ca să iasă peștele.

CĂLCĂTÓR, -OÁRE, călcători, -oare, subst. I. S. m. și f. 1. Meseriaș care calcă haine sau rufărie într-un atelier de confecții, într-o spălătorie etc. 2. (Rar) Persoană care calcă o lege, o dispoziție etc. ♦ Prădător, hoț. II. S. f. 1. Scândură pe care olarul frământă lutul cu picioarele. 2. Vas în care se calcă (II 1) strugurii. 3. Instalație specială la gardurile pescărești, care permite trecerea peștelui într-un singur sens sau circulația bărcilor în ambele sensuri fără ca peștele să iasă. III. S. n. 1. Mecanism la mașinile de cusut, care apasă pe placa mașinii materialul ce se lucrează, pentru a putea fi fixat și deplasat mai ușor; apăsător, ceapraz. 2. Unealtă formată dintr-o lamă de oțel plană sau îndoită, cu crestături pe una sau pe ambele muchii, prevăzută cu mâner și folosită de lemnari la rostuirea dinților pânzelor de ferăstrău; ceapraz. 3. Pânză sau perniță pe care se calcă (III) haine, rufărie etc. – Călca + suf. -ător.

CĂLCĂTÓR1, călcătoare, s. n. Pînză sau perniță pe care se calcă haine, rufărie etc.

CĂLCĂTÓR1, călcătoare, s. n. Pânză sau perniță pe care se calcă haine, rufărie etc. – Din călca + suf. -tor.

CĂLCĂTÓR1 ~oáre n. 1) Perniță pe care se calcă hainele. 2) Pedală la stative pe care se apasă pentru a schimba ițele. 3) Mecanism la mașinile de cusut care apasă pe placa mașinii materialul ce se lucrează, pentru a putea fi fixat și deplasat mai ușor. /a călca + suf. ~ător

călcătór, -oáre adj. Care calcă. S. n., pl. oare. Scăunașu războĭuluĭ de țesut. Lin de călcat strugurĭ. S. f., pl. orĭ. Mold. Ceapraz (p. dințiĭ ferăstrăuluĭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

călcătór2 (unealtă, mecanism) s. n., pl. călcătoáre

călcătór (unealtă, mecanism) s. n., pl. călcătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂLCĂTÓR s. (TEHN.) 1. apăsător, ceapraz. (~ la mașina de cusut.) 2. ceapraz, (reg.) ceaprazar, zimțar. (~ pentru dinții pânzei de ferăstrău.) 3. talpă, (pop.) tălpigă. (~ la scaunul dogarului.)

CĂLCĂTÓR s. v. iapă, pedală, schimbător, tălpig.

CĂLCĂTOR s. (TEHN.) 1. apăsător, ceapraz. (~ la mașina de cusut.) 2. ceapraz, (reg.) ceaprazar, zimțar. (~ pentru dinții pînzei de ferăstrău.) 3. talpă, (pop.) tălpigă. (~ la scaunul dogarului.)

călcător s. v. IAPĂ. PEDALĂ. SCHIMBĂTOR. TĂLPIG.

Intrare: călcător (obiect)
călcător2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • călcător
  • călcătorul
  • călcătoru‑
plural
  • călcătoare
  • călcătoarele
genitiv-dativ singular
  • călcător
  • călcătorului
plural
  • călcătoare
  • călcătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

călcător (obiect)

  • 1. Mecanism la mașinile de cusut, care apasă pe placa mașinii materialul ce se lucrează, pentru a putea fi fixat și deplasat mai ușor.
    surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: apăsător (s.n.) ceapraz
  • 2. Unealtă formată dintr-o lamă de oțel plană sau îndoită, cu crestături pe una sau pe ambele muchii, prevăzută cu mâner și folosită de lemnari la rostuirea dinților pânzelor de fierăstrău.
    surse: DEX '09 sinonime: ceapraz
  • 3. Pânză sau perniță pe care se calcă haine, rufărie etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Călca + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09