11 definiții pentru călăfătui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

călăfătui vt [At: CANTEMIR, I. I. I, 157 / V: ~lfă~ / Pzi: ~iesc / E: calafat] A astupa cu calafat găurile dintre scândurile bordajelor sau ale punții unei nave în vederea etanșării.

CĂLĂFĂTUÍ, călăfătuiesc, vb. IV. Tranz. A astupa cu calafat găurile dintre scândurile bordajelor sau ale punții unei nave în vederea etanșării. – Calafat + suf. -ui. Cf. ngr. kalafatizo.

CĂLĂFĂTUÍ, călăfătuiesc, vb. IV. Tranz. A astupa cu calafat găurile dintre scândurile bordajelor sau ale punții unei nave în vederea etanșării. – Calafat + suf. -ui. Cf. ngr. kalafatizo.

CĂLĂFĂTUÍ, călăfătuiesc, v b. IV. Tranz. A astupa găurile unei luntri, ale unei corăbii etc. cu calafat. Arabul evadase. Barca n-o putuse lua, că era păzită de santinelă. Se mulțumise să fugă pe mare cu sicriul pe care-l chituise și-l.călăfătuise bine ca să nu intre apă în el. BART, E. 276.

CĂLĂFĂTUÍ, călăfătuiesc, vb. IV. Tranz. A astupa găurile unei luntre, corăbii etc. cu calafat. – Ngr. kalafatizo.

A CĂLĂFĂTUÍ ~iésc tranz. (punți sau bordaje ale navelor) A astupa pe la încheieturi sau prin rosturi cu calafat. /calafat + suf. ~ui

călăfătui v. a astupa crăpăturile unei corăbii cu câlți și a le unge apoi cu păcură. [Gr. mod.].

călăfătuĭésc v. tr. (d. calafat). Astup cu calafat. V. cîlțuĭesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

călăfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călăfătuiésc, imperf. 3 sg. călăfătuiá; conj. prez. 3 să călăfătuiáscă

călăfătuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călăfătuiésc, imperf. 3 sg. călăfătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. călăfătuiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂLĂFĂTUÍ vb. a calfata. (~ puntea unei nave.)

CĂLĂFĂTUI vb. a calfata. (~ puntea unei nave.)

Intrare: călăfătui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • călăfătui
  • călăfătuire
  • călăfătuit
  • călăfătuitu‑
  • călăfătuind
  • călăfătuindu‑
singular plural
  • călăfătuiește
  • călăfătuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • călăfătuiesc
(să)
  • călăfătuiesc
  • călăfătuiam
  • călăfătuii
  • călăfătuisem
a II-a (tu)
  • călăfătuiești
(să)
  • călăfătuiești
  • călăfătuiai
  • călăfătuiși
  • călăfătuiseși
a III-a (el, ea)
  • călăfătuiește
(să)
  • călăfătuiască
  • călăfătuia
  • călăfătui
  • călăfătuise
plural I (noi)
  • călăfătuim
(să)
  • călăfătuim
  • călăfătuiam
  • călăfătuirăm
  • călăfătuiserăm
  • călăfătuisem
a II-a (voi)
  • călăfătuiți
(să)
  • călăfătuiți
  • călăfătuiați
  • călăfătuirăți
  • călăfătuiserăți
  • călăfătuiseți
a III-a (ei, ele)
  • călăfătuiesc
(să)
  • călăfătuiască
  • călăfătuiau
  • călăfătui
  • călăfătuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

călăfătui

  • 1. A astupa cu calafat găurile dintre scândurile bordajelor sau ale punții unei nave în vederea etanșării.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: calfata un exemplu
    exemple
    • Arabul evadase. Barca n-o putuse lua, că era păzită de santinelă. Se mulțumise să fugă pe mare cu sicriul pe care-l chituise și-l călăfătuise bine ca să nu intre apă în el. BART, E. 276.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Calafat + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09
  • Cf. limba neogreacă kalafatizo
    surse: DEX '98 DEX '09