cârnosi¹ [At: CREANGĂ, P. 21 / V: ~oși / Pzi: ~sesc / E: ns cf cărnos] 1 vt A rupe carnea în bucăți Si: a măcelări. 2-3 vt A sfâșia pe cineva sau o bucată de carne. 4 vi (Fig) A munci (greu). 5 vt (Fig) A necăji pe cineva. 6 vt (Fig) A chinui. 7 vr A se hârjoni. 8 vr A se înmuia asemenea cărnii. 9 vr A dobândi culoarea cărnii.

A CÂRNOSI ~esc tranz. 1) rar A rupe în bucăți (cu mâinile, cu colții, cu ghearele etc.); a sfâșia; a sfârteca. 2) (piei de animale) A pregăti pentru tăbăcit, înlăturând rămășițele de carne. /Orig. nec.

cârnoși v vz cârnosi¹ modificată

CĂRNOSI, CÎRNOSI (-sesc), CĂRNOȘl, CÎRNOȘI (-șesc) vb. tr. și refl. A (se) muia ca o carne; a jupui de came: știu că i-aș cîrneși și i-aș jumuli CRG.; (pieile) le cîrnosește, adică le trage la coasă, de scoate untura și carnea ce este pe piele PAMF. [cărnos].

CÎRNOSI 👉 CĂRNOSI.

CÎRNOSI, cîrnosesc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A sfîșia, a face bucăți. De i-ar împinge păcatul să-mi deschidă ușa, halal să-mi fie! Știu că i-aș cîrnosi și i-aș jumuli. CREANGĂ, P. 21. 2. (În industria tăbăcăriei) A prepara o piele, curățind-o de carne. (Refl. pas.) [Pieile] se cîrnosesc, adecă se curăță de toată carnea ce a putut rămînea pre dînsele la jupuitul vitei. I. IONESCU, M. 698.

cîrnosésc v. tr. (d. carne). Est. Ĭaŭ carnea (de pe o pele răzuind-o). Sfîșiĭ, mănînc carnea de pe (ca lupu oile). Pișc, cĭupesc în glumă. Și cărn-.

cârnosi¹ (a ~) (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosesc, imperf. 3 sg. cârnosea; conj. prez. 3 să cârnosească

cârnosi (a sfâșia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cârnosesc, imperf. 3 sg. cârnosea; conj. prez. 3 sg. și pl. cârnosească

CÂRNOSI vb. v. ciopârți, sfârteca, sfâșia.

cîrnosi vb. v. CIOPÎRȚI. SFÎRTECA. SFÎȘIA.