5 definiții pentru cârâitoare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cârâitor, ~oare [At: ALECSANDRI, T. 392 / Pl: ~i, ~oare / E: cârâi + -tor] 1 a Care cârâie (1). 2 sf (Trs) Scârțâitoare cu care se alungă păsările. 3 sf (Fig) Termen injurios, întrebuințat la adresa țiganilor Si: cioară. 4 sm (Arg) Hoț.

CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care cârâie. 2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [Pr.: -râ-i-] – Cârâi + suf. -tor.

cîrîitoáre f., pl. orĭ (d. cîrîĭ). Jucărie (numită și sfîrîitoare) pe care șĭ-o fac copiiĭ găurind o nucă pin care trec un bețișor, îĭ leagă cu sfoară, îĭ atîrnă o greutate (de ordinar un cartof) și-l fac să se învîrtească desfășurînd sfoara pin altă gaură laterală. Se fac și unele de lemn orĭ de tinichea și se învîrtesc c’o singură mîna agitîndu-le în aer. Acestea se pot numi și pîrîitorĭ, plesnitorĭ saŭ scîrțîitorĭ (fr. crécelle). La catolicĭ, în vechime, cîrîitoarea înlocuĭa clopotu bisericiĭ în Vinerea și Sîmbăta din săptămîna patimilor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cârâitoáre (obiect) (-râ-i-) s. f., g.-d. art. cârâitórii; pl. cârâitóri

cârâitoáre (instrument) s. f. (sil. -râ-i-), g.-d. art. cârâitórii; pl. cârâitóri

Intrare: cârâitoare
cârâitoare substantiv feminin
  • silabație: -râ-i-
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cârâitoare
  • cârâitoarea
plural
  • cârâitori
  • cârâitorile
genitiv-dativ singular
  • cârâitori
  • cârâitorii
plural
  • cârâitori
  • cârâitorilor
vocativ singular
plural