19 definiții pentru cântare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CÂNTÁRE, (II) cântări, s. f. I. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei. II. 1. Cântec (de laudă, bisericesc etc.); muzică. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de diverse păsări și insecte. 2. Compoziție literară cu caracter laudativ. – V. cânta.

CÂNTÁRE, (II) cântări, s. f. I. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei. II. 1. Cântec (de laudă, bisericesc etc.); muzică. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de diverse păsări și insecte. 2. Compoziție literară cu caracter laudativ. – V. cânta.

cântare sf [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 196/ Pl: ~tări / E: cânta] 1 Emitere (cu vocea sau cu un instrument) a unui șir de sunete muzicale care se rânduiesc într-o melodie, într-un acord etc. Si: cântec (1). 2 Cântătură (1). 3 Sunete plăcute la auz, scoase de păsări sau insecte, specifice fiecărei specii Si: cânt (2), cântec (2). 4 Compoziție literară (mai ales în versuri) sau parte a unei compoziții literare cu caracter laudativ. 5 (Pex) Glorificare. 6 (Reg) Bocet.

CÂNTÁRE ~ări f. 1) v. A CÂNTA. 2) v. CÂNTEC. 3) Lucrare literară în care se aduce laudă cuiva sau se glorifică ceva. /v. a cânta

cântare f. 1. fapta de a cânta (cu vocea sau cu instrumentul); 2. rezultatul cântării, cântec religios; Cântarea cântărilor, una din cărțile Sfintei Scripturi, atribuită lui Solomon.

CÎNTÁRE, (II) cîntări, s. f. I. Acțiunea de a cînta și rezultatul ei; cîntat. 1. Cîntec; muzică. S-ascult cîntarea asta Cum picură smoală, Și capul greu de gînduri Să-l culc la mama-n poală GOGA, P. 39. Prin largile lumi ale sării Prind taina cea sfînt-a cîntării. COȘBUC, P. II 88. Și tot mai blînd răsună cîntări molcomitoare: Un vis ce își revarsă iubirea în popoare, Iar primăvara cerne un colb mărunt de floare. PĂUN-PINCIO, P. 93. S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cîntări, nu vezi lumini de baluri. EMINESCU, O. I 202. Nu voi mormînt bogat, Cîntare și flamuri. EMINESCU, O. I 221. ◊ Fig. Ne e foame de frumuseți, De cele limpezi, adevărate... De cîntări din ciocane, din pistoane și seceri. DEȘLIU, G. 10. ♦ Sunet caracteristic scos de diverse animale și insecte; (în special) ciripitul păsărilor. Nici pitpalacul, nici ciocîrlia și nici prigoriile nu și-au început cîntările. MIHALE, O. 474. Am ascultat din umbră cîntarea lor înaltă [a broaștelor]. TOPÎRCEANU, B. 36. ◊ Expr. Cîntarea cocoșilor = moment din timpul nopții marcat prin strigătele repetate ale cocoșilor (după care se orientează, la țară, oamenii, în lipsă de ceas). Gheorghiță îi lăsă cuvînt că se duce în sat pînă pe la cîntarea întîia a cocoșilor. SADOVEANU, B. 102.2. Compoziție literară în versuri sau în proză, cu caracter de laudă. Cîntarea Romîniei [titlu]. RUSSO.

cîntáre f. Melodie. Melodie bisericească. Un fel de odă religioasă, ca Cîntarea Cîntărilor (o carte din Scriptură atribuită luĭ Solomon) saŭ Cîntarea Românieĭ (o operă în proză poetică de Rusu).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cântáre s. f., g.-d. art. cântắrii; pl. cântắri

cântáre s. f., g.-d. art. cântării; (cântece) pl. cântări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CÂNTÁRE s. 1. v. cânt. 2. v. muzică. 3. v. canon.

CÎNTARE s. 1. cînt, cîntat, cîntec, glas, melodie, (pop.) viers. (~ de păsărele.) 2. muzică. (~ se aude pînă departe.) 3. (BIS.) canon, glas. (Corul execută o ~ liturgică.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cântare (cântândă) v. odă (3).

cântare morțască v. bocet.

ecfonetică, (cântare ~, notație ~) v. bizantină, muzică; notație (IV).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

cântáre, cântări s. f. Acțiunea de a cânta și rezultatul ei; cântec, muzică. ♦ (În cultul creștin) Rugăciune de laudă și de slăvire, având în general forma de poezie sau de imn religios (de origine biblică sau nescripturistă). ♦ Cântarea cântărilor = carte a Vechiului Testament, alcătuită din poeme nupțiale de o neasemuită frumușețe și scrisă în sec. 5 î. Hr., atribuită regelui Solomon, al cărei text trebuie interpretat simbolic. ◊ Cântarea celor trei tineri = carte anaghinoscomena (necanonică) a Vechiului Testament, cu conținut poetic. Cuprinde un capitol (67 de versete), în care se istorisește aruncarea într-un cuptor de foc a trei tineri: Șadrac, Meșac și Abed-Nego, pentru că n-au vrut să se închine idolilor, fiind salvați în mod miraculos după o rugăciune fierbinte către Dumnezeu. – Din cânta.

CÎNTAREA CÎNTĂRILOR, carte a „Vechiului Testament”. Alcătuită din poemele nupțiale de o rară frumusețe, scrise în sec. 5 î. Hr. și atribuite regelui Solomon, care a trăit însă în sec. 10 î. Hr. Exegeții îi conferă un sens alegoric.

CÎNTAREA ROMÂNIEI, formație corală bucureșteană, fundată în 1919. A activat în perioada dintre cele două războaie mondiale. Întemeietor și conducător permanent, Marcel Botez.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cântare, cântări s. f. 1. denunț, trădare. 2. mărturisire.

a-i face (cuiva) cântarea expr. (intl.) a trăda un complice, a denunța.

cântarea cântărilor expr. (intl.) delațiune.

Intrare: cântare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cântare
  • cântarea
plural
  • cântări
  • cântările
genitiv-dativ singular
  • cântări
  • cântării
plural
  • cântări
  • cântărilor
vocativ singular
plural

cântare

  • 1. (numai) singular Acțiunea de a cânta și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cântat (s.n.)
  • 2. Cântec (de laudă, bisericesc etc.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cântec muzică 6 exemple
    exemple
    • S-ascult cîntarea asta Cum picură domoală, Și capul greu de gînduri Să-l culc la mama-n poală. GOGA, P. 39.
      surse: DLRLC
    • Prin largile lumi ale sării Prind taina cea sfînt-a cîntării. COȘBUC, P. II 88.
      surse: DLRLC
    • Și tot mai blînd răsună cîntări molcomitoare: Un vis ce își revarsă iubirea în popoare, Iar primăvara cerne un colb mărunt de floare. PĂUN-PINCIO, P. 93.
      surse: DLRLC
    • S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cîntări, nu vezi lumini de baluri. EMINESCU, O. I 202.
      surse: DLRLC
    • Nu voi mormînt bogat, Cîntare și flamuri. EMINESCU, O. I 221.
      surse: DLRLC
    • figurat Ne e foame de frumuseți, De cele limpezi, adevărate... De cîntări din ciocane, din pistoane și seceri. DEȘLIU, G. 10.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Sunet caracteristic (plăcut) scos de diverse păsări și insecte.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Nici pitpalacul, nici ciocîrlia și nici prigoriile nu și-au început cîntările. MIHALE, O. 474.
        surse: DLRLC
      • Am ascultat din umbră cîntarea lor înaltă [a broaștelor]. TOPÎRCEANU, B. 36.
        surse: DLRLC
      • 2.1.1. expresie Cântarea cocoșilor = moment din timpul nopții marcat prin strigătele repetate ale cocoșilor (după care se orientează, la țară, oamenii, în lipsă de ceas).
        surse: DLRLC un exemplu
        exemple
        • Gheorghiță îi lăsă cuvînt că se duce în sat pînă pe la cîntarea întîia a cocoșilor. SADOVEANU, B. 102.
          surse: DLRLC
  • 3. Compoziție literară cu caracter laudativ.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Cîntarea Romîniei [titlu]. RUSSO.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi cânta
    surse: DEX '98 DEX '09