36 de definiții pentru cânta

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CÂNTA, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succedă (sau se suprapun) în structuri muzicale. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare.

cânta [At: COD. VOR. 134/7 / Pzi: cânt / E: ml cantare] 1-2 vti A emite cu vocea sau cu un instrument un șir de sunete muzicale care se rânduiesc într-o melodie, într-un acord etc. 3-4 vti (Îe) Joacă cum îi ~tă Face întocmai cum îi spune altul. 6 vti (Îe) A-i ~ popa la cap A fi mort. 7-8 vti (C.i. averea cuiva) A cheltui pe distracții. 9 (C.i. omul mort) A boci. 10-11 vti (D. păsări, insecte etc.) A scoate sunete plăcute la auz, caracteristice fiecărei specii. 12-13 vti A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, elogiindu-l. 14-15 vti A descrie ceva în versuri. 16 vt (Fam) A înșira vorbe goale.

CÂNTA, cânt, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A emite cu vocea sau cu un instrument un șir de sunete muzicale care se rânduiesc într-o melodie, într-un acord etc. ◊ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete plăcute la auz. caracteristice speciei. 2. Intranz. și tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înșira vorbe goale. – Lat. cantare.

cânta vb. I (arg.) A fura ◊ „[...] prietenul meu a zis că trebuie s-o «cânte» pe una de portofel, pe care o «descliftase» (îi desfăcuse fermoarul de la geantă – n. n.) mai înainte.” R.l. 11 II 93 p. 9

A CÂNTA cânt 1. intranz. 1) A emite cu vocea sau cu un instrument un șir de sunete muzicale organizate într-o melodie. ~ frumos. ~ la nai. 2) (despre unele păsări sau insecte) A scoate sunete melodioase, caracteristice speciei. 3) fam. A vorbi mult și fără rost; a îndruga; a trăncăni; a flecări; a pălăvrăgi. 2. tranz. 1) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a interpreta; a executa; a zice. 2) A trata cu elogii (în versuri); a ridica în slăvi (printr-o poezie); a elogia; a slăvi; a glorifica; a exalta. /<lat. cantare

cântà v. 1. a forma sunete plăcute, modulând vocea; 2. a executa un cântec cu un instrument muzical: a cânta din vioară; 3. se zice de vocea unor păsări: cocoșul cântă; 4. a recita versuri; fig. a celebra: a cânta isprăvile eroului. [Lat. CANTARE).

canta vi [At: DN3 / Pzi: ~tez / E: ger kanten] (Schi) A merge pe canturi1 (3).

CÎNTA, cînt, vb. I. 1. Intranz. (Despre oameni, uneori precizat prin «din gură») A emite un șir de sunete muzicale care se rînduiesc într-o melodie, într-o arie, într-un acord etc. Cîntă din gură și se acompaniază la pian.Vin cîntînd în stoluri fete De la grîu. COȘBUC, P. I 47. Bună calea, Ivane, dar cînți, cînți, nu te-ncurci! CREANGĂ, P. 299. Acum... fiindcă sîntem prietini, hai să cîntăm și să giucăm. ALECSANDRI, T. I 153. Cîntă, mîndră, trăgănat, Să te-aud de la Bănat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 290. ◊ Fig. Cînd pun mîna pe tîrnăcop și lovesc Piatra cu sete, se deschid, ca prin farmec, și cresc Podurile peste apă și calea ferată Și cîntă cu noi Jiul și valea toată. VINTILĂ, O. 40. O nouă zi începea, glorioasă, cîntînd parcă din mii de trîmbițe. BOGZA, C.O. 32. Se-ncinge cu aur cununa Pădurii de brad de pe culmi, Doinește și vîntul într-una, Cîntînd somnoroșilor ulmi. COȘBUC, P. II 16. ◊ Tranz. (Complementul arată cîntecul) în lan erau feciori și fete, Și ei cîntau o doină-n cor. COȘBUC, P. I 176. Pune frate, mîna-n șale, Să cîntăm una de jale. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ (Cu complement intern) Cîntă-ți, fată, cîntecul. HODOȘ, P. P. 141. ◊ (Despre oameni; urmat de determinări introduse prin. prep. «cu», «din», «la», «în» și indicînd instrumentul) Cu trîmbițe a cîntat, Mare oaste-a adunat. SEVASTOS, INT. 366. Copilul tot cînta din fluieră. RETEGANUL, P. II 35. Cînta bine din vioară. GHICA, S. A. 76. Joacă cum îi cîntă = face cum îi poruncește altul. (Fig.) Cucul, un solist vestit, De prin alte țări venit, Va cînta din flaut. COȘBUC, P. I 300. ◊ (Despre instrumente muzicale sau alte obiecte care produc sunete melodioase) Ce jalnic cîntă Clopotele-acum în sat! COȘBUC, P. I 263. Îngînat de glas de ape Cînt-un corn cu-nduioșare. EMINESCU, O. I, 103. Ușurel vînt cînd bătea, Fluierul frumos cînta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 510. ◊ Fig. Ploaia bate-n geamuri, streșinile cîntă. TOPÎRCEANU, S. A. 35. Seceram în lan, iar plopii Lîngă rîu sunau cîntînd. COȘBUC, P. II 64. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Multe harpe cîntă cînturi tinerele. BOLINTINEANU, O. 24. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate strigătele caracteristice speciei. Broaștele semețe cîntau cu glasuri multe. TOPÎRCEANU, S. A. 59. Face-m-aș-privighetoare, De-aș cînta noaptea-n răcoare. ALECSANDRI, P. A. 35. Cîntă puiul cucului în mijlocul codrului; Ș-așa cîntă de cu dor, Frunzele în vînt că zbor; Ș-așa cîntă de cu jale, De pică frunza pe cale; Ș-așa cîntă de duios, De pică frunzele jos! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 220. ◊ Tranz. Cocoșul acela îi ține rînduiala timpului, îi cîntă ceasurile. CAMILAR, TEM. 26. 2. Intranz. A compune, a scrie versuri. Astăzi cîntăm despre om, despre faptă, Vestim nădejdile care ne-așteaptă. DEȘLIU, G. 19. La picioare-i poetul cînta. ALECSANDRI, P. II 29. ◊ Tranz. A descrie, a povesti (ceva) în versuri. Încorda-voi a mea liră să cînt dragostea? EMINESCU, O. I 140. ♦ Tranz. A glorifica, a preamări (pe cineva sau ceva). Pe tine vreau acum să te cînt, Pe tine, muncitor necunoscut, Cel care ai luptat și ai căzut. Cu fruntea în zăpadă la pămînt. D. BOTEZ, F. S. 48. 3. Tranz. A îndruga, a înșira într-una (vorbe goale, minciuni). Să-mi cînte lumea cîte vrea! Mi-e dragă una și-i a mea. COȘBUC, P. I 119. Tu ce îi cînți și el ce îți descîntă? PANN, P. V. I 86. 4. Tranz. (Transilv.) A boci, a jeli. Știe că n-are cine să-l cînte, cine să-l plîngă cu adevărată durere la moartea lui. RETEGANUL, P. IV 35. ♦ Refl. (Popular) A plînge, a se tîngui. Spune-i tu măicuței mele Pîne să nu mai frămînte, După min’ să nu se cînte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 172.

CÎNTA vb. (Trans. N) A (se) jeli, a plînge. Vrednicu-s tâț să mă cînte. CÎNTECE, 8r. Io-s acela care mă cînt Și mă izbesc ca frunza ghie vînt. CÎNTECE, 6v. Etimologie: lat. cantare. Cf. b o c i, g l ă s i, o l e c ă i, r u g u c i1.

2) cînt, a v. tr. (lat. cantare, frct. d. cánere, cantum, a cînta: it. cantare, fr. chanter, pv. sp. pg. cantar. V. accent. Înșir cu vocea saŭ cu un instrument o serie de sunete variate și armonice: a cînta un cîntec din gură, din vioară, din flaut, din (saŭ la) pian; cocoșu, privighetoarea cîntă. Celebrez, laud: a cînta vĭața de țară. Spun des, repet: eŭ destul ĭ-am tot cîntat, dar el nu m’a ascultat. Repet prea mult: ce tot cînțĭ pe aicĭ, măi? Zic, spun, glăsuĭesc: ĭa vezĭ ce cîntă hîrtia ceĭa! V. intr. Vorbesc par’c’aș cînta (ceĭa ce e un defect. De ex., ca Jidaniĭ): acest orator cîntă. V. refl. A fi cîntat: acest cîntec se cîntă în toate părțile. Trans. Rar. Mă bocesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cânta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cânt, 2 sg. cânți, 3 cântă; conj. prez. 1 sg. să cânt, 3 să cânte

cânta (a ~) vb., ind. prez. 3 cântă

cânta vb., ind. prez. 1 sg. cânt, 2 sg. cânți, 3 sg. și pl. cântă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CÂNTA vb. 1. (MUZ.) a executa, a interpreta, a intona, (pop.) a glăsui, a spune, a viersui, a zice, (înv.) a glăsi, a juca. (~ o melodie, o doină.) 2. (MUZ.) a suna. (~ din frunză.) 3. (MUZ.) a sufla. (~ din fluier.) 4. v. glorifica.

CÂNTA vb. v. boci, căina, jeli, jelui, lamenta, plânge, tângui, văicări, văita.

cînta vb. v. BOCI. CĂINA. JELI. JELUI. LAMENTA. PLÎNGE. TÎNGUI. VĂICĂRI. VĂITA.

CÎNTA vb. 1. (MUZ.) a executa, a interpreta, a intona, (pop.) a glăsui, a spune, a viersui, a zice[1], (înv.) a glăsi, a juca. (~ o melodie, o doină.) 2. (MUZ.) a suna. (~ din frunză.) 3. (MUZ.) a sufla. (~ din fluier.) 4. a cinsti, a elogia, a glorifica, a lăuda, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, (rar) a apoteoza, a exalta, (înv.) a făli, a pohfăli, a preacînta, a preaînălța, a prealăuda, a prearădica, a ridica, a slavoslovi. (Au ~ pe eroii patriei.)

  1. În original, unele cuvinte de la sensul 1 sunt accentuate — LauraGellner

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cînta (cîntat, at), vb.1. A emite cu vocea un șir de sunete muzicale. – 2. A interpreta o melodie la un instrument muzical. – 3. (Despre păsări) A scoate sunete plăcute la auz. – 4. A se exprima poetic, a descrie, a povesti ceva în versuri. – 5. A boci, a jeli un mort. – 6. A sîcîi, a pisa, a repeta pînă la sațietate. – 7. (Fam.) A vorbi, a spune, a recita. – 8. (Arg.) A spune, a mărturisi, a ciripi. – 9. (Arg.) A denunța. – 10. (Arg.) A înșela. – Mr. cîntu, megl. cǫnt, istr. cănt. Lat. cantāre (Pușcariu 372; Candrea-Dens., 353; REW 1611; DAR); cf. it. cantare, prov., cat., sp., port. cantar, fr. chanter, alb. këntoń (Meyer 187). Cf. cîntec, descînta. Der. cînt, s. n. (cîntec; diviziune a unui poem), postverbal format pe baza it. canto, fr. chant (Pușcariu 371 l-a considerat reprezentant direct al lat. cantus; se pare însă că nu a fost niciodată popular, chiar dacă exista în megl. cǫntu); cîntare, s. f. (cînt, cîntec; cînt, diviziune a unui poem; cînt religios); cîntăreț, s. m. (artist care cîntă; pasăre cîntătoare; cantor, dascăl; poet); cîntat, s. n. (acțiunea de a cînta; cîntec); cîntător, adj. și s. (care cîntă; cîntăreț; pasăre care cîntă); cîntătoare, s. f. (Arg., gură). Der. neol. cantabil, adj., din it. cantabile; cantată, s. f., din it. cantata; canto, s. m., din it. canto; cantor, s. m., din lat. cantor (sec. XVIII); canțonetă, s. f. (monolog comic, total sau parțial în versuri; cîntec, romanță), it. canzonetta; canțonetist, s. m.; încînta, vb., format pe baza fr. enchanter (Pușcariu 822 și DAR și Candrea-Dens., 355, îl derivă direct din lat. ῑncantāre); dar nu este cuvînt popular, cu toate că există mr. ncăntare, ci pare creație a scriitorilor romantici; încîntător, adj.; încîntec, s. n. (farmec), cuvînt creat artificial de Odobescu.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cânta, cânt, v.i.r. 1. (t.) A cânta în biserică. 2. (r.) A boci, a jeli: „O vinit acasă supărată. S-o tăt cântat, o plâns tare, tare” (Bilțiu, 2007: 113). ■ Atestat cu acest sens și în Maram. din dreapta Tisei. – Lat. cantare „a cânta” (Pușcariu, CDDE, după DER).

cânta, cânt, vb. intranz., refl. – 1. În Maramureș are sens exclusiv de „a cânta în biserică” (altfel se folosește cuvântul horesc). 2. (refl.) A boci, a jeli (Bud, 1908). Atestat cu acest sens și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Lat. cantare „a cânta” (Scriban; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; MDA).

cânta, cânt, vb. intranz., refl. – 1. În Maramureș are sens exclusiv de „a cânta în biserică” (altfel se folosește cuvântul horesc). 2. A se cânta = a boci (Bud 1908). – Lat. cantare.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Ce qui ne vaut pas la peine d’être dit, on le chante (fr. „Ceea ce nu merită să fie spus, se cîntă”) – susține Beaumarchais prin gura lui Figaro, eroul principal din Bărbierul din Sevilla (act. I, sc. 2). El se referă la creatorii de opere comice, care nu-și dau nici o osteneală în alcătuirea textelor pentru arii. Asta pe scenă. În viață însă, cuvintele lui Beaumarchais au căpătat o interpretare mai adincă, în sensul că anumite idei și păreri, care ar fi dificil și riscant de exprimat în scris sau în vorbire, sînt mai lesne introduse și mai ușor răspîndite prin cîntece. LIT.

Paulo maiora cantamus (lat. „Să cîntăm lucruri ceva mai de seamă”) – Acest crîmpei de vers din Vergiliu (Egloge IV, 1) slujea pe vremuri îndeobște oratorilor ca trecere într-un discurs la o temă mai importantă. Cum se spune astăzi: „Și acum să atacăm un subiect mai însemnat”. LIT.

Weh’ dem Lande, wo man nicht mehr singt! (germ. "Vai de țara unde nu se mai cîntă!) – Johann Gottfried Seume, în poezia Cîntecele din volumul de versuri apărut în 1801. E un elogiu adus sufletului cald, omului bun și senin. De altfel, poetul precizează în continuare: Wo man singt, da lass’ dich ruhig nieder;/ Böse Menschen haben keine Lieder. (Acolo unde-i cîntec, fă liniștit popas;/ Doar răii dintre oameni n-au cîntece în glas). Vezi: Tout finit par des chansons și Ce qui ne vaul pas la peine… LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cânta, cânt I v. t. 1. (intl.) a denunța. 2. a tâlhări. II v. i. (intl.) a mărturisi.

a cânta de inimă albastră expr. a cânta melodii triste / melancolice.

a cânta în corul lui tanti Milica expr. (intl., înv.) a fi informatorul miliției.

a cânta în strună expr. a se arăta de aceeași părere cu cineva pentru a-i câștiga simpatia; a linguși (pe cineva).

a cânta la armonică expr. (tox.) a inhala vapori de heroină de pe o folie de aluminiu încălzită.

a cânta la cobză expr. (intl.) a denunța, a trăda.

a cânta la flautul cu gușă/ la taragot expr. a practica felația.

a cânta la pian expr. 1. (intl.) a i se prevala amprentele digitale. 2. a spăla rufe de mână.

a-i cânta (cuiva) prohodul expr. (intl.) 1. a complota împotriva cuiva; a pune la cale asasinarea cuiva. 2. a omorî (pe cineva), a ucide (pe cineva).

a-i cânta cuiva aleluia expr. 1. a lua parte la înmormântarea cuiva. 2. a considera (pe cineva / ceva) definitiv compromis.

a-i cânta sticleții în cap expr. 1. a avea idei bizare. 2. a fi nebun.

cântă la altă masă! expr. pleacă de-aici!

Intrare: cânta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cânta
  • cântare
  • cântat
  • cântatu‑
  • cântând
  • cântându‑
singular plural
  • cântă
  • cântați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cânt
(să)
  • cânt
  • cântam
  • cântai
  • cântasem
a II-a (tu)
  • cânți
(să)
  • cânți
  • cântai
  • cântași
  • cântaseși
a III-a (el, ea)
  • cântă
(să)
  • cânte
  • cânta
  • cântă
  • cântase
plural I (noi)
  • cântăm
(să)
  • cântăm
  • cântam
  • cântarăm
  • cântaserăm
  • cântasem
a II-a (voi)
  • cântați
(să)
  • cântați
  • cântați
  • cântarăți
  • cântaserăți
  • cântaseți
a III-a (ei, ele)
  • cântă
(să)
  • cânte
  • cântau
  • cânta
  • cântaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cânta, cântverb

  • 1. intranzitiv tranzitiv A emite vocal sau instrumental un șir de sunete care se succed (sau se suprapun) în structuri muzicale. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Cântă din gură și se acompaniază la pian. DLRLC
    • format_quote Vin cîntînd în stoluri fete De la grîu. COȘBUC, P. I 47. DLRLC
    • format_quote Bună calea, Ivane, dar cînți, cînți, nu te-ncurci! CREANGĂ, P. 299. DLRLC
    • format_quote Acum... fiindcă sîntem prietini, hai să cîntăm și să giucăm. ALECSANDRI, T. I 153. DLRLC
    • format_quote Cîntă, mîndră, trăgănat, Să te-aud de la Bănat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 290. DLRLC
    • format_quote figurat Cînd pun mîna pe tîrnăcop și lovesc Piatra cu sete, se deschid, ca prin farmec, și cresc Podurile peste apă și calea ferată Și cîntă cu noi Jiul și valea toată. VINTILĂ, O. 40. DLRLC
    • format_quote figurat O nouă zi începea, glorioasă, cîntînd parcă din mii de trîmbițe. BOGZA, C. O. 32. DLRLC
    • format_quote Se-ncinge cu aur cununa Pădurii de brad de pe culmi, Doinește și vîntul într-una, Cîntînd somnoroșilor ulmi. COȘBUC, P. II 16. DLRLC
    • format_quote În lan erau feciori și fete, Și ei cîntau o doină-n cor. COȘBUC, P. I 176. DLRLC
    • format_quote Pune frate, mîna-n șale, Să cîntăm una de jale. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. DLRLC
    • format_quote Cîntă-ți, fată, cîntecul. HODOȘ, P. P. 141. DLRLC
    • format_quote Cu trîmbițe a cîntat, Mare oaste-a adunat. SEVASTOS, INT. 366. DLRLC
    • format_quote Copilul tot cînta din fluieră. RETEGANUL, P. II 35. DLRLC
    • format_quote Cînta bine din vioară. GHICA, S. A. 76. DLRLC
    • format_quote figurat Cucul, un solist vestit, De prin alte țări venit, Va cînta din flaut. COȘBUC, P. I 300. DLRLC
    • format_quote Ce jalnic cîntă Clopotele-acum în sat! COȘBUC, P. I 263. DLRLC
    • format_quote Îngînat de glas de ape Cînt-un corn cu-nduioșare. EMINESCU, O. I 103. DLRLC
    • format_quote Ușurel vînt cînd bătea, Fluierul frumos cînta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 510. DLRLC
    • format_quote figurat Ploaia bate-n geamuri, streșinile cîntă. TOPÎRCEANU, S. A. 35. DLRLC
    • format_quote figurat Seceram în lan, iar plopii Lîngă rîu sunau cîntînd. COȘBUC, P. II 64. DLRLC
    • format_quote Multe harpe cîntă cînturi tinerele. BOLINTINEANU, O. 24. DLRLC
    • 1.1. (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete caracteristice speciei. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Broaștele semețe cîntau cu glasuri multe. TOPÎRCEANU, S. A. 59. DLRLC
      • format_quote Face-m-aș-privighetoare, De-aș cînta noaptea-n răcoare. ALECSANDRI, P. A. 35. DLRLC
      • format_quote Cîntă puiul cucului în mijlocul codrului; Ș-așa cîntă de cu dor, Frunzele în vînt că zbor; Ș-așa cîntă de cu jale, De pică frunza pe cale; Ș-așa cîntă de duios, De pică frunzele jos! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 220. DLRLC
      • format_quote Cocoșul acela îi ține rînduiala timpului, îi cîntă ceasurile. CAMILAR, TEM. 26. DLRLC
    • chat_bubble Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi poruncește altul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. intranzitiv tranzitiv A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: elogia
    • format_quote Astăzi cîntăm despre om, despre faptă, Vestim nădejdile care ne-așteaptă. DEȘLIU, G. 19. DLRLC
    • format_quote La picioare-i poetul cînta. ALECSANDRI, P. II 29. DLRLC
    • format_quote Încorda-voi a mea liră să cînt dragostea? EMINESCU, O. I 140. DLRLC
    • 2.1. A glorifica, a preamări (pe cineva sau ceva). DLRLC
      • format_quote Pe tine vreau acum să te cînt, Pe tine, muncitor necunoscut, Cel care ai luptat și ai căzut. Cu fruntea în zăpadă la pămînt. D. BOTEZ, F. S. 48. DLRLC
  • 3. tranzitiv familiar A îndruga, a înșira vorbe goale. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Să-mi cînte lumea cîte vrea! Mi-e dragă una și-i a mea. COȘBUC, P. I 119. DLRLC
    • format_quote Tu ce îi cînți și el ce îți descîntă? PANN, P. V. I 86. DLRLC
  • 4. tranzitiv regional Boci, jeli. DLRLC
    sinonime: boci jeli
    • format_quote Știe că n-are cine să-l cînte, cine să-l plîngă cu adevărată durere la moartea lui. RETEGANUL, P. IV 35. DLRLC
    • 4.1. reflexiv popular A se tângui. DLRLC
      • format_quote Spune-i tu măicuței mele Pîne să nu mai frămînte, După min’ să nu se cînte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 172. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.