băligar [At: ZILOT, ap. HEM 3027 / V: (pop) ~leg~, (înv) ~legariu / Pl: ~uri, ~e / E: baligă + -ar] 1 sn Baligă (1). 2 sn Amestec din baligă (1) și paie folosit ca îngrășământ (după ce putrezește) sau drept combustibil Vz gunoi¹ de vite. 3-4 sn (Îrg) (Loc sau) groapă în care se depozitează băligarul (2) Si: (reg) băligău (1-2). 5 sn (Reg) Amestec de baligă (1) și lut folosit la lipitul caselor. 6 sm (Șîs gândac de ~) Gândac din clasa coleopterelor, de culoare neagră, care trăiește în băligar (1) Si: (reg) gâză, gâza-boului, gândac-de-gunoi, goangă, goangă-de-baligă, trănduș, trânt, trânz (Geotrupes stercorarius sau Scaraboeus fimetarius). 7 (Reg; îs) ~-cu-corn Nasicorn (Oiyctes nasicornis).

BĂLIGAR, BĂLEGAR I. sn. (pl. -are) Grămadă de baligă, baligă multă amestecată cu paie, pusă la un loc, și care, după ce putrezește, se întrebuințează la îngrășatul pămîntului: îngropă copilașii în băligarul de la grajd (ISP.): proverb: cine se ia după muscă ajunge la bălegar (PANN), cine se ia după cei netrebnici sau nebuni, cine urmează sfaturile lor, ajunge să facă blestemății. II. sm. 🐙 1 Gîndac negru care trăește mai mult în baligă (Gestrupes stercorarius) (🖼 322) ¶ 2 ~-CU-CORN – CARABAN.

BĂLIGAR-CU-CORN s. v. caraban, nasicorn.

băligar-cu-corn s. v. CARABAN. NASICORN.