BUNICEL, -ICĂ, bunicei, -ele, adj. Bunișor. – Bun + suf. -icel.

bunicel, ~cea a [At: GORJAN, H. II, 143 / Pl: ~cei, ~cele / E: bun + -icel] 1-2 (Șhp) Care este (destul de) bun (1) Si: (af) bunicică (1-2).

bunicel, -ea adj. Bunișor. ♦ Considerabil. O sumă bunicică. • pl. -cei, -cele. /bun + -icel.

BUNICEL, -ICICĂ adj. 1 dim. BUN ¶ 2 De calitate mijlocie, potrivită: e un vin ~ ¶ 3 Măricel: are strînsă o avere bunicică (CAR.).

BUNICEL, -EA, -ICĂ, bunicei, -ele, adj. Bunișor. – Bun + suf. -icel.

BUNICEL, -ICĂ, bunicei, -ele, adj. 1. Bunișor (I 2). Așa că-i bunișor [vinul], De-ți trece chiar de dor?... – Ba zău, bun, bunicel, Să bei mereu din el. ALECSANDRI, T. 239. 2. Bunișor (3). Are strînsă o avere bunicică în bani și vinațuri bine îngrijite. CARAGIALE, O. I 283. Cum s-a văzut flăcăul cu casă și avere bunicică, nu mai sta locului... și mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. CREANGĂ, P. 140. Se puse pe cosit și munciră din zori de zi pînă la nămiezi și nu se lăsară pînă ce nu culcară la pămînt o tarla bunicică. POPESCU, B. II 48.

BUNICEL, -EA, -ICĂ, bunicei, -ele, adj. Bunișor. – Din bun⁴ + suf. -ic-el.

bunicel adj. m., pl. bunicei; f. bunicică, pl. bunicele

!bunicel adj. m., pl. bunicei; f. bunicică, pl. bunicele

bunicel adj. m., pl. bunicei; f. sg. bunicică/bunicea, pl. bunicele

BUNICEL adj. 1. bunișor, (pop.) bunuț. (Nu e chiar bun, e ~.) 2. v. acceptabil.

BUNICEL adj. 1. bunișor, (pop.) bunuț. (Nu e chiar bun, e ~.) 2. acceptabil, admisibil, convenabil, suportabil, tolerabil, (fam.) pasabil. (O situație ~.)