10 definiții pentru bunețe


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bunéțe sf [At: PALIA (1582), ap. GCR 538/10 / V: ~eáță, ~ță / E: bun + -ețe] 1 (Reg) Bunătate (1). 2 (Reg) Binețe.

BUNÉȚE, buneți, s. f. (Reg.) Bunătate. – Bun + suf. -ețe.

BUNÉȚE, buneți, s. f. (Reg.) Bunătate. – Bun + suf. -ețe.

BUNÉȚE, buneți, s. f. (Reg.) Bunătate. – Din bun4 + suf. -ețe.

BUNEȚE s.f. (Ban., Trans. SV) Bunătate. Ceartă și tare înfruntă nebuniia acelora carii nu caută, nu cinstescu muiarea pre înțelepciune, pre smerenie, pre buneațe. SA, 75v. Bunècé. Bonitas. AC, 331. Au făcut puternică buneța ta. CAT. B, 58. Etimologie: bun + suf. -ețe. Cf. lască. feminin

binețe pl. Tr. salutări: făcură binețele cuvenite. [Lit. bunătăți (cf. Tr. și bunețe), în sens de amabilități].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bunéțe (reg.) s. f., art. bunéțea, g.-d. art. bunéții; pl. bunéți

bunéțe s. f., art. bunéțea, g.-d. art. bunéții; pl. bunéți

bunéțe s. f., pl. buneți (bunețe)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BUNÉȚE s. v. blândețe, bunătate.

bunețe s. v. BLÎNDEȚE. BUNĂTATE.

Intrare: bunețe
bunețe1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bunețe
  • bunețea
plural
  • buneți
  • bunețile
genitiv-dativ singular
  • buneți
  • buneții
plural
  • buneți
  • buneților
vocativ singular
plural
bunețe2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F103)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bunețe
  • bunețea
plural
  • bunețe
  • bunețele
genitiv-dativ singular
  • bunețe
  • buneței
plural
  • bunețe
  • bunețelor
vocativ singular
plural

bunețe

etimologie:

  • Bun + sufix -ețe.
    surse: DEX '98 DEX '09