buf¹ i [At: CREANGĂ, P. 32 / E: fo] Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect, de o lovitură sau de o explozie.

buf¹ interj. Cuvînt care imită zgomotul înfundat produs prin cădere, izbire, explozie etc. Buf! Cade în groapa cu jăratec (CR.). • /<form. expr.

BUF¹ interj. Imită sunetul înfundat produs de o cădere la pămînt, de izbirea cu putere de un obiect tare sau de o descărcătură de armă de foc: și cum ospăta el, buf! cade fără sine în groapa cu jăratic (CRG.); aruncă... burduful jos și prinde a-l îmblăti cu bîta: buf! buf! (RET.).

BUF¹ interj. Onomatopee care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau (mai rar), de descărcarea unei arme de foc. V. poc, puf. Buf! o lovi după ceafă. ISPIRESCU, L. 208. Buf! cade... în groapa cu jăratec. CREANGĂ, P. 32.

BUF¹ interj. Cuvînt care imită sunetul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee.

BUF¹ interj. (se folosește pentru a reda zgomotul puternic și înfundat, produs de un obiect greu la cădere, de o lovitură, de o explozie etc.). /Onomat.

buf! int. exprimă 1. sgomotul unei căderi sau al unei exploziuni: a da buf de perete; 2. sgomotul umflării fălcilor. [Onomatopee].

2) buf, interj. care arată căderea unuĭ corp greŭ orĭ zgomotu uneĭ exploziunĭ maĭ slabe (rus. buh, pol. buch, întrebuințate întocmaĭ ca rom. Rudă cu buf 1): luă o peatră și buf în fereastră. V. bof, boc, buc 2, bufnesc. V. și tumbă.

bof^[1] i vz buf

bofa^[1] i vz buf

BOF! interj. = BUF!

BOF interj. v. buf.

BOFA interj. v. buf.

bof, interj. care arată huietu căderiĭ unuĭ corp greŭ. V. buf.

buf³ interj.

buf² interj.

buf interj., s. n.

buf interj. – Exprimă zgomotul produs de ciocnirea a două corpuri, de o lovitură sau o căzătură. Creație expresivă, care se întîlnește cu sl. buchnoti sau buchati „a bate cu putere”, de unde bg. buchnuvam, sb. buchnuti, rus. buchatĭ (Berneker 97); fapt pentru care Miklosich, Slaw. Elem., 18, n-a șovăit să derive cuvîntul rom. din sl. Pe de altă parte, rezultatele acestei rădăcini expresive s-au contaminat și confundat adesea cu cele ale lui buh-. Der. bufni (var. buhni, buvni, bumni, bugni, bufui, buhăi), vb. (a izbucni; a bombăni, a izbi); bufneală (var. bufăială, bufnet, bufnitură, buhnitură), s. f. (zgomot brusc); buhnaci, s. m. (certăreț, gîlcevitor); bufnos, adj. (prost dispus, ursuz); îmbufna, vb. (a supăra, a irita); răbufni, vb. (a pocni; a cădea zgomotos).

BUF interj. puf!

BUF interj. puf!

buf, interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de căderea unui obiect: „...o făcut cu ie: buf de părete” (Bilțiu, 2007: 405). – Formă onomatopeică (MDA).