17 definiții pentru buf (interj.) bof bofa


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

buf1 i [At: CREANGĂ, P. 32 / E: fo] Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect, de o lovitură sau de o explozie.

BUF1 interj. Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee.

BUF1 interj. Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee.

BUF1 interj. Onomatopee care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau (mai rar), de descărcarea unei arme de foc. V. poc, puf. Buf! o lovi după ceafă. ISPIRESCU, L. 208. Buf! cade... în groapa cu jăratec. CREANGĂ, P. 32.

BUF1 interj. Cuvânt care imită sunetul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee.

BUF1 interj. (se folosește pentru a reda zgomotul puternic și înfundat, produs de un obiect greu la cădere, de o lovitură, de o explozie etc.). /Onomat.

buf! int. exprimă 1. sgomotul unei căderi sau al unei exploziuni: a da buf de perete; 2. sgomotul umflării fălcilor. [Onomatopee].

2) buf, interj. care arată căderea unuĭ corp greŭ orĭ zgomotu uneĭ exploziunĭ maĭ slabe (rus. buh, pol. buch, întrebuințate întocmaĭ ca rom. Rudă cu buf 1): luă o peatră și buf în fereastră. V. bof, boc, buc 2, bufnesc. V. și tumbă.

bof, interj. care arată huietu căderiĭ unuĭ corp greŭ. V. buf.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

buf interj. – Exprimă zgomotul produs de ciocnirea a două corpuri, de o lovitură sau o căzătură. Creație expresivă, care se întîlnește cu sl. buchnoti sau buchati „a bate cu putere”, de unde bg. buchnuvam, sb. buchnuti, rus. buchatĭ (Berneker 97); fapt pentru care Miklosich, Slaw. Elem., 18, n-a șovăit să derive cuvîntul rom. din sl. Pe de altă parte, rezultatele acestei rădăcini expresive s-au contaminat și cinfundat adesea cu cele ale lui buh-. Der. bufni (var. buhni, buvni, bumni, bugni, bufui, buhăi), vb. (a izbucni; a bombăni, a izbi); bufneală (var. bufăială, bufnet, bufnitură, buhnitură), s. f. (zgomot brusc); buhnaci, s. m. (certăreț, gîlcevitor); bufnos, adj. (prost dispus, ursuz); îmbufna, vb. (a supăra, a irita); răbufni, vb. (a pocni; a cădea zgomotos).

Intrare: buf (interj.)
buf3 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
  • buf
  • bu
interjecție (I10)
  • bof
interjecție (I10)
  • bofa
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

buf (interj.) bof bofa

  • 1. Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: puf (interj.) 2 exemple
    exemple
    • Buf! o lovi după ceafă. ISPIRESCU, L. 208.
      surse: DLRLC
    • Buf! cade... în groapa cu jăratec. CREANGĂ, P. 32.
      surse: DLRLC

etimologie: