bușlui v vz bușuli

bușuli [At: ANON. CAR. / V: ~șului, bușlui / Pzi: ~lesc / E: mg búsúlni] (Mgmr) 1 vr A se întrista. 2 vi A regreta.

bușului v vz bușuli

bușlui vb. IV. v. bușuli.

bușuli vb. IV. (reg.) 1 refl. A se întrista, a se amărî. 2 intr. A-i părea rău cuiva de ceva; a regreta. • prez.ind. -esc. și bușlui vb. IV. /<magh. búsul.

bușluĭésc V. mușluĭesc.

mușluĭésc v. intr. și tr. (var. din moșmonesc, moșcodesc. Cp. și cu molfăĭesc și ung. pesletni, a hoĭnări). Nord. Miros, adulmec, scotocesc, cotelesc, scromolesc umblînd după mîncare (ca porcu și cînele). – În Tel. bușluĭesc, (rev. I. Crg. 5, 220), în Meh. mufluĭesc, în Pt. mușuluĭesc, în Trans. amușuluĭesc (Sov. 236). Și mujluĭesc și (vest) múșin, a -á. V. mișun 2.

BUȘLUI vb. (Ban., Criș., Trans. SV) A (se) neliniști, a (se) tulbura; a (se) amărî, a (se) întrista. Au gîndit cum pre tine Ei să te bușluiască. VCC, 47. Bushlueskumĕ. Conturbor. Bushluiesk. Conturbo. AC, 331. Inima mea foarte se bușului. MISC. SEC. XVII. 96^r; cf. VCC, 8, 91; VISKI, apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. Variante: bușului (MISC. SEC. XVII, 96^r). Etimologie: magh. búsúlni. Vezi și bușluială, bușluitor. Cf. giutrui. verb

BUȘULUI vb. v. bușlui. verb

bușuli, bușulesc, vb. IV refl. (reg.) a se supăra, a se amărî.