brunet, ~ă smf, a [At: DA / Pl: ~eți, ~e / E: fr brunet] 1-2 (Persoană) cu pielea (feței) de culoare negricioasă și părul brun.

brunet, -ă adj. 1 adj. (despre piele, ten etc.) De culoare negricioasă, măslinie. Începuseră să li se facă pielița fină de un brunet trandafiriu (AGÂR.). ♦ (despre păr) Negru. 2 (despre oameni) Care are pielea negricioasă și părul negru; brun. Mă amorezasem de o fată brunetă (EMIN.). ◊ (subst.) Văzuse o brunetă frumoasă. ♦ (deprec.; subst.) Țigan. • pl. -ți, -te. /<fr. brunet.

*BRUNET, -ETĂ (pl. -te) adj. și sm. f. (Om) oacheș, ocheșel, (femeie) oacheșă, ocheșică [fr.].

BRUNET, -Ă, bruneți, -te, adj. (Despre oameni) Brun. Zoe - fată mai brunetă – la fereastră alergase. MACEDONSKI, O. I 82. Un june brunet, care de pe barbetă și musteți se cunoștea că era străin. NEGRUZZI, S. I 37. ◊ (Substantivat, f.) O brunetă... cu ochi mari, negri, focoși sub o pereche de sprîncene de catifea, avea o siluetă de invidiat. BART, E. 36.

BRUNET, -Ă, bruneți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Brun. – Fr. brunet.

BRUNET, -Ă adj., s.m. și f. (Om) oacheș, brun. [< it. brunetto, cf. fr. brunet].

BRUNET, -Ă adj., s. m. f. brun (II). (< fr. brunet)

BRUNET ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) v. BRUN II. /<fr. brunet

brunet a. și m. cam brun la față, oacheș.

*brunét, -ă adj. (fr. brunet, dim. d. brun). Oacheș.

brunet adj. m., s. m., pl. bruneți; adj. f., s. f. brunetă, pl. brunete

brunet adj. m., s. m., pl. bruneți; adj. f., s. f. brunetă, pl. brunete

brunet adj. m., s. m., pl. bruneți; f. sg. brunetă, pl. brunete

BRUNET adj. brun, negricios, oacheș, tuciuriu, (rar) țigănatic, țigănos, (înv. și pop.) smolit, (pop.) negriu, (reg.) negros, (Transilv.) bărnaci, (glumeț sau ir.) balaoacheș. (Om ~; față ~.)

BRUNET adj. brun, negricios, oacheș, tuciuriu, (rar) țigănatic, țigănos, (înv. și pop.) smolit, (pop.) negriu, (reg.) negros, (Transilv.) bărnaci, (glumeț sau ir.) balaoacheș. (Om ~; față ~.)

Brunet ≠ blond