bruft sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: nct] Tencuială aruncată pe perete cu mistria (și neîntinsă).

bruft s.n. (reg.) Prima tencuială aruncată pe perete cu mistria fără a fi netezită. • pl. -uri. /cf. tc. persan, âbruft „stropitul pămîntului cu apă”.

BRUFT sbst. 🏠 Varul ce zidarul aruncă cu mistria pe peretele de tencuit.

BRUFT, brufturi, s. n. (Mold.) Prima tencuială aruncată pe perete și neîntinsă cu mistria.

BRUFT, brufturi, s. n. (Reg.) Prima tencuială aruncată pe perete și neîntinsă cu mistria. – Postverbal al lui bruftui.

bruft n. lutul moale ce zidarul aruncă pe perete. [Origină necunoscută].

bruft n., pl. urĭ (cp. cu praftură). Prima tencuială nenetezită aruncată pe zid.

bruft (reg.) s. n., pl. brufturi

bruft (reg.) s. n., pl. brufturi

bruft s. n., pl. brufturi

bruft (brufturi), s. n. – Văruit, spoire cu lapte de var. Tc., per. abruft „acțiunea de a uda podeaua cu apă” (Bogrea, Dacor., IV, 706). Cihac, II, 19, îl pune în legătură cu pol. obrzucić, din sl. rjutiti „a zăcea”. – Der. bruftui (var. bruftului), vb. (a vărui; a brusca); bruftu(lu)ială, s. f. (văruit; dojană, ceartă). Iordan, BF, II, 192, consideră bruftui drept creație expresivă; în ce ne privește, credem că este expresivă numai adăugarea grupului lu, la var.