breton¹ sn [At: KLOPȘTOCK, F. 254 / Pl: ~oane / E: fr (à la) bretonne] Păr lăsat pe frunte și retezat în linie dreaptă.

breton² sn [At: CHEST. II, 274/86 / Pl: ~oane / E: nct] (Reg) Parte a pridvorului bătută cu scânduri.

breton¹ s.n. Păr lăsat pe frunte și tăiat în linie dreaptă. Emilia, cu coada pe spate și cu breton galben pe frunte (IBR.). • pl. -oane. /<fr. [à la] bretonne.

breton², -ă adj., s.m., s.f. 1 s.m., s.f. Persoană care face parte din populația de bază a provinciei Bretagne din Franța sau este originară de acolo; (la pl. m.) populație care s-a format în provincia Bretagne, descendentă a vechilor celți, emigrați din Britania; locuitorii provinciei Bretagne. 2 adj. Care aparține provinciei Bretagne sau bretonilor, care se referă la Bretagne sau la bretoni; care este originar din Bretagne. ♦ (subst. f.) Limba indo-europeană din familia celtică, vorbită de bretoni. • pl. -i, -e. /<fr. breton.

*BRETON l. adj. 🌍 Din Bretania, a locuitorilor din Bretania: limbă ~ă. II. sm., *BRETONĂ (pl. -ne) sf. Locuitor, locuitoare din Bretania. III. (pl. -onuri, -oane) sn. Tăietură în linie dreaptă a părului lăsat peste frunte pînă aproape de sprîncene [fr.].

BRETON¹, (rar) bretoane, s. n. Păr (sau șuviță de păr) lăsat pe frunte, pînă aproape de sprîncene și retezat în linie dreaptă. Se tunde ca la oraș, mai scurt și cu breton. PAS, L. I 81.

BRETON, bretoane, s. n. Păr lăsat pe frunte și retezat în linie dreaptă. – Fr. [à la] bretonne.

BRETON s.n. Păr lăsat pe frunte și tăiat drept. [< fr. breton].

BRETON¹ s. n. păr lăsat pe frunte și tăiat drept. (< fr. /à la/ breton)

BRETON¹ ~oane n. Păr lăsat pe frunte și retezat scurt în linie dreaptă. /<fr. bretonne

breton² (pieptănătură) s. n., pl. bretoane

breton² (pieptănătură) s. n., pl. bretoane

breton (păr lăsat pe frunte) s. n., pl. bretoane