24 de definiții pentru botă (bâtă)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BÓTĂ2, bote, s. f. (Reg.) Bâtă. – Din magh. bot.

BÓTĂ2, bote, s. f. (Reg.) Bâtă. – Din magh. bot.

bo2 sf [At: MARIAN, T. / V: boată, ~teț sn / Pl: ~te / E: mg bot] 1 (Mol: Buc; Trs de Nord) Bâtă. 2 (Pex) Lovitură de bâtă. 3 (Îs) ~ drumului Om care se află numai pe drumuri, mergând mult. corectată

bo4 sf [At: DN2 / E: fr botte, it botta] Lovitură de scrimă cu floreta sau cu sabia.

bo3 sf [At: JIPESCU, ap. ZANE, P. III, 483 / V: boa / Pl: ? / E: ns cf it boto, mg buta] (Pop; îe) A nu ști ~ A nu ști nimic.

BÓTĂ2, bote, s. f. (Mold., Bucov., Transilv. de nord) Bîtă. Făcîndu-și o botă bună, au pornit cu ea pin lume. SBIERA, P. 195. E destul o botă la un car cu oale.Expr. A da cu bota în baltă = a da cu bîta în baltă, v. baltă. A nu ști botă = a nu ști nimic.

BÓTĂ2, bote, s. f. (Reg.) Bâtă. – Magh. bot.

BÓTĂ s. f. lovitură la scrimă cu floreta sau cu sabia. (< fr. botte)

BÓTĂ1 ~e f. Lovitură de scrimă dată cu floreta sau cu sabia. /<ung. bot

BOTĂ s. f. (Ban., Criș.) Bîtă, băț. Fustis. Bota. Dorangh. LEX MARS., 210. Cu arme și cu bote. MISC. SEC. XVII, 17r; cf. MISC. SEC. XVII, 17v. Etimologie: magh. bot. Cf. matrac, paliță, ștap. substantiv feminin

2) bótă f., pl. e (ung. bot, bîtă, d. vsl. bŭtŭ, sceptru). Nord. Bîtă. – Și boată (Ban.).

boátă1 sf [At: LIUBA-IANA, M. 19 / Pl: ~te / E: srb bota] (Reg) Bâtă mare.

boátă3 sf [At: JAHRESBER. III, 313 / Pl: ~te / E: nct] (Ban) 1 Spată. 2 Umăr.

botău n. bâtă ciobănească: și oile cu botăul le mână POP. [Dial. Tr. botă = rus. BOTŬ (cf. bâtă)].

boátă V. botă 1 și 2.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bótă (reg.) s. f., g.-d. art. bótei; pl. bóte

bótă (vas de lemn, bâtă) s. f., pl. bóte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BÓTĂ s. v. bâtă, ciomag, cofă, doniță, măciucă.

bo s. v. BÎTĂ. CIOMAG. COFĂ. DONIȚĂ. MĂCIUCĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bótă s. f. – Pic, strop, nimic. Mag. bőtő, de la betű „literă” (Bogrea, Dacor., III, 728); cf. bechi. DAR trimite eronat la it. boto „stupid” sau megl. buta „tont”.

bótă (bóte), s. f. – Băț, toiag, par. – Var. boată. Mag. bot (DAR), din sl. bŭtŭ; prin urmare este dubletul lui bîtă. Se folosește în Mold. și Trans.Der. botaș, s. m. (hăitaș); botcă, s. f. (bobîrnac), pe care DAR îl derivă de la botă „butoi”; botei (var. botău), s. n. (turmă), pus în legătură de Diculescu, Elementele, 444, cu gr. βότον, și cu botă de Drăganu, Dacor., VI, 263; botie, s. f. (inflorescență).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bótă, bote, s.f. – Băț, toiag, par. ♦ (onom.) Bota, nume de familie frecvent în Maramureș, preponderent în zona Copalnic-Tg. Lăpuș (Răzoare, Suciu de Sus, Cernești), dar și Codru (Oarța de Jos) (2.019 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007); Botiș, nume de familie frecvent în zona Lăpuș, preponderent în loc. Cernești. – Din magh. bot „baston, toiag, bâta” (< sl. bŭtŭ „sceptru”) (Scriban, DLRM, DEX, MDA); dubletul lui bâtă (DER); cuv. autohton (Philippide).

în botă v. fecioreasca.

Intrare: botă (bâtă)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bo
  • bota
plural
  • bote
  • botele
genitiv-dativ singular
  • bote
  • botei
plural
  • bote
  • botelor
vocativ singular
plural

botă (bâtă)

etimologie: