BORDEIU (pl. -deie) sn. 1 Colibă pe jumătate săpată în pămînt și acoperită tot cu pămînt sau cu paie, stuf, etc. (🖼 542): ajunse la un ~ urît și acoperit cu gunoiu de cal (EMIN.); proverb: un ~ să ai, numai să fie al tău; cîte bordeie, atîtea obiceie; n’ai ușă la ~? se zice aceluia care, intrînd în casă, lasă ușa deschisă ¶ 2 pr. anal. Căsuță proastă ¶ 3 fig. Locuință modestă.

bordeiu n. 1. locuință țărănească adâncită în pământ și acoperită tot cu pământ sau cu stuf; 2. fig. orice casă modestă: s’am și eu un bordeiu. [Dintr’un primitiv bord (conservat ca nume topografic) și identic cu bortă; cf. paralelismul fonetic analog între burd (de unde burduf) și burtă].

BORDEIAȘ (pl. -așe) sn. dim. BORDEIU.

❍BURDEIU (pl. -eie) sn. Maram. – BORDEIU.

bordeiu, -deie.