BONOM, bonomi, s. m. (Livr.) Om blând, îngăduitor și credul, cu gusturi și purtări simple. – Din fr. bonhomme.

bonom, ~ă smf, a [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr bonhomme] 1-2 (Om) cumsecade și credul (cu gusturi și purtări simple).

bonom, -ă s.m., s.f. Om blînd, îngăduitor și credul, cu gusturi și purtări simple. Făcu cunoștință cu un coleg cam de vîrsta lui, gras și bonom (CĂL.). • pl. -i, -e. /<fr. bonhomme.

BONOM, bonomi, s. m. (Livr.) Om blând și credul, cu gusturi și purtări simple. – Din fr. bonhomme.

BONOM, bonomi, s. m. (Franțuzism) Om cu caracter blajin, credul, putînd fi ușor indus în eroare.

BONOM, bonomi, s. m. (Franțuzism) Om cu caracter blajin, credul. – Fr. bonhomme.

BONOM s.m. (Franțuzism) Om blînd, blajin, cinstit, credul. [< fr. bonhomme].

BONOM s. m. om blând și credul; om simplu. (< fr. bonhomme)

BONOM ~i m. livr. Persoană care vădește blândețe și simplitate; om bun. /<fr. bonhomme

bonom s. m., pl. bonomi

bonom s. m., pl. bonomi

bonom s. m., pl. bonomi

bonom (-mă), adj. – Blînd, blajin. Fr. bonhomme. – Der. bonomie, s. f., din fr. bonhomie.