bongos sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: sp bongos] Instrument de percuție conic sau cilindric.

bongos s.n. (muz.) Instrument muzical de percuție alcătuit dintr-o pereche de tobe mici, în formă conică sau cilindrică, utilizat în orchestra de jazz sau în cea simfonică. • pl. -uri. /<sp. bongós, bongos.

BONGOS s. n. instrument muzical de percuție, de origine cubaneză, alcătuit dintr-o pereche de tobe mici, în orchestra de jaz și în cea simfonică. (< sp. bongos)

bongos s. n., pl. bongosuri

bongos, instrument de percuție membranofon de origine indiană din America Latină (denumirea pop. este „bongo”). Instr. originar (pop.) are formă conică, iar cel de fabrică are formă cilindrică. În general, în orch. simf. se folosesc două b., dar sunt cazuri când se utilizează și trei (ex. opera Revizorul de Orff). Membrana se poate lovi în mai multe feluri: cu degetele (it. con le dita); cu mâinile (it. con le mani); cu două baghete (it. con le bacchette); cu două măturele* din metal (it. con le spazzole); cu o baghetă și o măturică (it. una bacchetta e una spazzola). Timbrul b. diferă de cel al tom-tomului*, fiind mai sec și mai înfundat.