9 definiții pentru bocit (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bocit1 sn [At: LAMBRIOR, ap. DDRF / Pl: ~uri / E: boci1] 1-6 Bocire (1-6).

BOCÍT s. n. Faptul de a (se) boci.V. boci.

BOCÍT s. n. Faptul de a (se) boci.V. boci.

BOCÍT s. n. Faptul de a (se) boci.

bocit a. care a fost jelit: mort bocit. ║ n. bocire: nu-i vreme de bocit.

bocít n., pl. urĭ. Acțiunea de a boci deseori.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BOCIT s. boceală, bocire, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Lasă ~!)

Intrare: bocit (s.n.)
bocit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bocit
  • bocitul
  • bocitu‑
plural
  • bocituri
  • bociturile
genitiv-dativ singular
  • bocit
  • bocitului
plural
  • bocituri
  • bociturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bocit (s.n.)

etimologie:

  • vezi boci
    surse: DEX '98 DEX '09