BLÎNDĂ, blînde, s. f. (Pop.) Urticarie. – Forma feminină a adj. blînd (=[boală] blîndă).

BLÂNDĂ ~e f. pop. Erupție de natură alergică, sub forma unor bășici roșii sau albe, însoțite de mâncărime. /<lat. blandus

blândă f. bubulițe roșii pe pielea omului cari produc mâncărime, dar dispar dela sine: uite ce blândă mi-a ieșit pe trup CR. [Lit. spuzeală blândă sau ușoară].

BLÂND, -Ă, blânzi, -de, adj., s. f. I. Adj. 1. Bun, blajin; (despre fapte, sentimente) care exprimă bunătate. ♦ (Despre animale) Care nu face rău sau nu fuge de om; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natură etc.) Care nu este aspru, care nu este excesiv, care este plăcut. II. S. f. (Pop.) Urticarie. – Lat. blandus.

blând, ~ă [At: COD. VOR. 149 / Pl: ~nzi, ~e / E: ml blandus] 1 a (D. oameni) Pașnic și prietenos Si: blajin (1). 2 a (D. fapte, sentimente etc.) De om bun. 3 a (D. animale) Care acceptă prezența omului. 4 a (Fig; d. natură, timp etc.) Plăcut. 5 av (Îe) Șezi (sau stai) – Stai liniștit. 6 av (Îvp) A se face – A se îmblânzi. 7 șI (Pop) Urticarie. 8 sf (Pop) Umflătura de la o înțepătură de insectă. 9 sfa (Pop) Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 10 sf Melodie după care se execută acest dans.

BLÂND, -Ă, blânzi, -de, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care este omenos, pașnic, prietenos; blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun. ♦ (Despre animale) Care nu fuge de om; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natură etc.) Care nu este aspru, care nu este excesiv, care este plăcut. II. S. f. (Pop.) Urticarie. – Lat. blandus.

BLÎNDĂ s. f. Urticarie. Uite, ce blîndă mi-a ieșit pe trup! CREANGĂ, P. 264.

blîndă f., pl. e (d. blîndă, [adj.], adică „boală blîndă saŭ ușoară”). Urticarie.

blândă (urticarie) (pop.) s. f., g.-d. art. blândei; pl. blânde

blândă (urticarie) (pop.) s. f., g.-d. art. blândei; pl. blânde

BLÂNDĂ s. v. urticarie.

blîndă s. v. URTICARIE.

blândă, blânde, s.f. Aluniță, semn de mamă: „Ce de blânde are pă piele femeia asta” (Crâncău, 2013). – Cf. adj. (f.) blândă.