11 definiții pentru bili (vb.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bilí [At: DOSOFTEI, V. S. 143 / Pzi: ~lesc / E: nct] 1 vt (Trs; Mol) A înălbi. 2 vr A se farda cu fard alb Cf bileală.

BILI vb. (Mold.) A înălbi. Spălînd și bilind cămeș[i]. DOSOFTEI, VS. Etimologie: ucr. biliti. Vezi și bilitor. verb

bilì (ghilì) Mold. v. 1. a nălbi (pânza); 2. a-și drege fața, a se sulemeni. [Ceh. BILITI (BĔLITI), a albi; v. beli].

ghilì v. Mold. V. bilì: fete ce ghileau pânza CR.

bilésc v. tr. (rut. biliti, vsl. bĕliti, a albi. V. podbeal). Vechĭ. Azĭ. Trans. Albesc spălînd: a bili pînza. V. refl. Mă sulimenesc. – Azĭ în nord și est numai ghilesc. V. belesc și ghilosesc.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BILÍ vb. v. albi, înălbi.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bilí (-lésc), vb.1. A albi, a spăla rufele. – 2. (Refl.) A se sulemeni, a se albi la față. – Var. (Mold.) ghili. Mr. bilire. Sl. bĕliti, de la bĕlŭ „alb” (Cihac; Miklosich, Slaw. Elem., 16), cf. bg. bĕlĕjă, sb. bjeliti, slov., ceh. bĕliti, rut. biliti. A fost considerat în mod greșit dublet al lui beli. Der. bileală, ghileală, s. f. (alb de plumb, ceruză); bilit, ghilit, s. n. (spălat, acțiunea vb. a spăla); bilitor, s. m. (spălător); bilitoare, ghilitoare, s. f. (spălătoreasă; spălător).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bilí, bilesc, (bd’ili), vb. tranz. și refl. – (reg.) 1. A (se) albi. 2. A înălbi pânza țesută în război, prin spălare repetată și uscare la soare (ALRRM, 1971: 514): „Și pe când o întins mai bine cânepa și o bdilea…” (Bilțiu, 1999: 114). – Et. nec. (MDA); din sl. bĕliti, de la bĕlŭ „alb” (Cihac, Miklosich, cf. DER), cf. ucr. biliti (DER).

bilí, bilesc, (bd’ili), vb. tranz. și refl. – 1. A (se) albi. 2. A înălbi pânza țesută în război, prin spălare repetată și uscare la soare (ALR 1971: 514): „Și pe când o întins mai bine cânepa și o bdilea…” (Bilțiu 1999: 114). – Din sl. bĕliti, de la bĕlŭ „alb” (Cihac cf. DER), cf. ucr. biliti.

Intrare: bili (vb.)
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bili
  • bilire
  • bilit
  • bilitu‑
  • bilind
  • bilindu‑
singular plural
  • bilește
  • biliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bilesc
(să)
  • bilesc
  • bileam
  • bilii
  • bilisem
a II-a (tu)
  • bilești
(să)
  • bilești
  • bileai
  • biliși
  • biliseși
a III-a (el, ea)
  • bilește
(să)
  • bilească
  • bilea
  • bili
  • bilise
plural I (noi)
  • bilim
(să)
  • bilim
  • bileam
  • bilirăm
  • biliserăm
  • bilisem
a II-a (voi)
  • biliți
(să)
  • biliți
  • bileați
  • bilirăți
  • biliserăți
  • biliseți
a III-a (ei, ele)
  • bilesc
(să)
  • bilească
  • bileau
  • bili
  • biliseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bili (vb.)

etimologie: