BIFOR, -Ă, bifori, -e, adj. (În stilul gotic; despre ferestre, uși etc.) Împărțit în două printr-o colonetă, fiecare despărțitură fiind terminată cu un arc. – Et. nec.

bifor, -ă adj. 1 (arhit.; în stilul gotic; despre ferestre, uși etc.) Care este împărțit în două printr-o colonetă, fiecare despărțitură fiind terminată printr-un arc. 2 (med.) Uter bifor = malformație a uterului al cărui col prezintă două orificii. • pl. -i, -e. /<it. bifora; cf. lat. bĭfŏris, -e „cu două deschideri”.

BIFOR, -Ă adj. (În arhitectura romanică și gotică, despre o deschidere) Cu două uși, cu două canaturi despărțite printr-o colonetă, fiecare terminîndu-se printr-un arc. [< lat. biforis].

BIFOR, -Ă adj. 1. (în stilul romantic și gotic; despre o deschidere) cu două uși sau canaturi despărțite printr-o colonetă, fiecare terminându-se printr-un arc. 2. uter ~ = malformație a uterului al cărui col prezintă două orificii. (< it. bifora) corectat(ă)

biforă a [At: DEX² / Pl: ~e / E: nct] (Aht; d. o fereastră, o ușă etc.) Împărțită în două printr-o colonetă, fiecare despărțitură fiind terminată cu un arc.

BIFORĂ, bifore, adj. (În stilul gotic; despre o fereastră, o ușă etc.) Împărțită în două printr-o colonetă, fiecare despărțitură fiind terminată cu un arc. – Et. nec.

!bifor adj. m. (+ s. n.: uter ~); f. biforă (deschidere ~), pl. bifore

bifor adj. m., pl. bifori; f. biforă, pl. bifore

biforă adj. f., pl. bifore