bielă sf [At: PONI, F. 167 / P: bi-e~ / Pl: ~le / E: fr bielle] Organ de mașină în formă de bară rigidă articulată, care transformă mișcarea rectilinie în mișcare de rotație și invers.

bielă s.f. (mec.) Organ de mașină în formă de bară articulată, care transmite mișcarea unei alte piese sau care transformă mișcarea rectilinie în mișcare de rotație și invers. • sil. bi-e-. pl. -e. /<fr. bielle.

*BIELĂ (pl. -le) sf. 🔧 Drug, sau sul de fier articulat la cele două capete și care comunică mișcarea unui organ al unei mașini unui alt organ (🖼 476) [fr. bielle].

BIELĂ, biele, s. f. Organ de mașină în formă de bară, care face parte din mecanismul de transformare a unei mișcări rectilinii în mișcare de rotație sau invers. Vom aduce lumina-n uzini, în inimile noastre, între mașini. Fiecare zvîcnet de bielă va fi Aducător de noi bucurii. VINTILĂ, O. 23. Vezi luciul ăla de la bielă? Eu l-am dat. SAHIA, N. 30. – Pronunțat: bi-e-.

BIELĂ, biele, s. f. Organ de mașină în formă de bară, făcînd parte dintr-un mecanism de transformare a unei mișcări rectilinii în mișcare de rotație și invers. [Pr.: bi-e-] – Fr. bielle.

BIELĂ s.f. Organ de mașină care transmite mișcarea unei alte piese sau transformă o formă de mișcare în altă formă. [Pron. bi-e-. / < fr. bielle].

BIELĂ s. f. organ de mașină care transmite mișcarea unei alte piese sau transformă o formă de mișcare în alta. (< fr. bielle)

BIELĂ ~e f. Organ de mașină în formă de bară, care transmite mișcarea unei alte piese. [G.-D. bielei; Sil. bi-e-] /<fr. bielle

*biélă f., pl. e (fr. bielle). Mec. Pĭesă care comunică și transformă mișcarea uneĭ mașinĭ, ca drugiĭ cei marĭ de fer care se mișcă la roatele locomotiveĭ.

!bielă (desp. bie-) s. f., g.-d. art. bielei; pl. biele

bielă (bi-e-) s. f., g.-d. art. bielei; pl. biele

bielă s. f. (sil. bi-e-), g.-d. art. bielei; pl. biele