bidă¹ sf [At: COMAN, GL. / Pl: ~de / E: nct ] (Reg) Glumă.

❍BIDĂ (pl. -de) sf. Maram. Supărare, necaz, obidă [comp. BEDĂ].

bidă, bide, (bdidă), s.f. (reg.) 1. Necaz, pacoste, supărare: „Mânca-ți-ar bida gura” (Bârlea, 1924, I: 304). 2. Mizerie. ■ (onom.) Bide(a), nume de familie în jud. Maram. – Din sl. beda, ucr. bida (MDA).

bidă, bide, (bdidă), s.f. – (reg.) 1. Prostituată (DRT, 2010). 2. Necaz, pacoste, supărare (Bud, 1908; Papahagi, 1925): „Mânca-ți-ar bida gura” (Bârlea, 1924, I: 304). 3. Mizerie (DRT, 2010). ♦ (onom.) Bide, Bidea, nume de familie (11 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. beda, ucr. bida (MDA).

bidă, bide, (bdidă), s.f. – Necaz, pacoste, supărare (Bud 1908; Papahagi 1925): „Mânca-ți-ar bida gura” (Bârlea 1924 I: 304). – Din obidă „chin, durere, zbucium” (< sl. obida).