BIBI s. m. (Înv.) Termen de mângâiere pentru cineva drag, iubit. – Din fr. bibi.

bibi² si [At: ALECSANDRI, T. 1680 / E: fr bibi] (Frm; fam) Tennen de mângâiere pentru cineva drag Si: dragă, iubit, puică, scump.

bibi¹ [At: MARIAN, N A. 425 / E: nct] (Trs; înv) 1 i Cuvânt prin care cineva este oprit să atingă ceva (fierbinte, murdar, etc.) Cf hârși, băia, bâja, caca. 2 s (În limbajul copiilor) Durere.

bibi¹ interj. Cuvînt prin care cineva (mai ales un copil) este oprit să atingă ceva (murdar, fierbinte etc.). ♦ (subst.; în limbajul copiilor) Durere. • /onomat.

bibi² subst. invar. (fran.;fam.) Termen de mîngîiere pentru cineva drag, iubit. • / <fr. bibi.

BIBI! interj. Se întrebuințează spre a opri pe cineva (în spec. pe copii) de a se atinge de ceva: Bibi, bade, de-acolea, Că nu-s pentru dumneata (IK.-BRS.); ~ nu pune mîna, că te frigi! [ung.].

BIBI subst. invar. (Franțuzism; fam.) Termen de mângâiere pentru cineva drag, iubit. – Din fr. bibi.

bibí interj. (ung. bibi și bibe, bubă, rană, bija). Trans. Bija, „nu pune mîna, c’o pățești!”.

bibi (termen de adresare) (înv.) s. m.

bibi (termen de adresare) (înv.) s. m.

bibi (termen de mângâiere) s. m.

bibi s. m. sg. 1. (în limbajul copiilor mici) bubă, rană. 2. (glum.) cap.

să moară Bibi / mama / ortu’ expr. (vulg.) folosită pentru a convinge un interlocutor de adevărul unei afirmații anterioare.