17 definiții pentru beriliu berilium Be


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BERÍLIU s. n. Element chimic, metal alb, ductil și maleabil, foarte dur, folosit la aliaje și ca dezoxidant; gluciniu. – Din fr. béryllium.

beríliu sn [At: MACAROVICI, CH. 354 / V: -um / Pl: ~ii / E: fr béryllium] (Chm) Metal alcalino-pământos, cenușiu, ductil și maleabil, foarte dur, întrebuințat la aliaje și ca dezoxidant Si: (înv) gluciniu.

BERÍLIU s. n. Metal alb, ductil și maleabil, foarte dur, întrebuințat la aliaje și ca dezoxidant; gluciniu. – Din fr. béryllium.

BERILÍU s. n. Metal foarte dur, folosit ca dezoxidant sau ca adaos la aliaje pentru a le mări duritatea.

BERÍLIU s. n. Metal alb, ductil și maleabil, foarte dur, întrebuințat la aliaje și ca dezoxidant. [Pr.: -li-u] – Fr. béryllium.

BERÍLIU s.n. Metal alb, ductil, maleabil, foarte dur și ușor, întrebuințat în unele aliaje ușoare și la fabricarea anumitor oțeluri speciale. [Pron. -liu, var. berilium s.n. / < fr. béryllium].

BERÍLIU s. n. metal alb-cenușiu, ductil, maleabil, foarte dur și ușor, în unele aliaje ușoare. (< fr. béryllium)

BERÍLIU n. Metal dur de culoare albă, întrebuințat în aliajele de aluminiu, de fier și de cupru, pentru a le mări duritatea. /<fr. béryllium

*beríliŭ n. (d. beril). Un corp simplu bi- și trivalent, cu greutatea atomică de 9,1.

beriliúm sn vz beriliu

BERÍLIUM s.n. v. beriliu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

beríliu (element chimic) [liu pron. lĭu] s. n., art. beríliul; simb. Be

beríliu (chim.) s. n. [-liu pron. -liu], art. beríliul; simb. Be


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BERÍLIU s. (CHIM.) gluciniu. (~ este un metal alb-cenușiu.)

BERILIU s. (CHIM.) gluciniu. (~ este un metal alb-cenușiu.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BERÍLIU (< fr. {i}; gr. berrylos „beril”) s. n. Element chimic (Be; nr. at. 4; m. at. 9,012, p. t. 1.287°C, p. f. 2.960°C); metal alb cenușiu tare, casant, foarte ușor, puțin răspîndit în natură, folosit în aliaje (cărora le conferă rezistență, duritate și stabilitate față de agenții fizico-chimici) și ca moderator sau reflector de neutroni în reactoarele nucleare. A fost descoperit de chimistul francez N.L. Vauquelin, în 1786.

Be, simbol chimic pentru Beriliu.

Intrare: beriliu
  • pronunție: -lĭu
substantiv neutru (N56)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • beriliu
  • beriliul
  • beriliu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • beriliu
  • beriliului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • berilium
  • beriliumul
  • beriliumu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • berilium
  • beriliumului
plural
vocativ singular
plural
Be simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • Be
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

beriliu berilium Be

  • 1. Element chimic, metal alb, ductil și maleabil, foarte dur, folosit la aliaje și ca dezoxidant.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: gluciniu
  • comentariu simbol Be
    surse: DOOM 2

etimologie: