BELDIȚĂ, beldițe, s. f. Pește mic, asemănător cu oblețul, cu spinarea albastră-verzuie, având pe părțile laterale câte două linii paralele întrerupte (Alburnoides bipunctatus). – Et. nec.

beldiță sf [At: ANTIPA, F. I. 163 / Pl: ~țe / E: nct] (Iht) Pește mic, asemănător cu oblețul, cu spinarea albastră-verzuie, pe părțile laterale cu două linii paralele întrerupte Si: (Mol) berchiță (Alburnoides bipunctatus) Cf behliță.

beldiță s.f. (iht.) Pește teleosteean de apă dulce, asemănător cu oblețul, cu spinarea albastră-verzuie, avînd pe părțile laterale dte două linii paralele întrerupte (Albumoides bipunctatus). • pl. -e. /etimol. nec.

BELDIȚĂ (pl. -ițe) sf. 🐟 Peștișor de 12-14 cm. care seamănă cu oblețul și trăește în apele mai adînci și limpezi de la munte; numit și „berchiță” sau „coconar” (Alburnus bipunctatus) (🖼 436).

BELDIȚĂ, beldițe, s. f. Pește mic, asemănător cu oblețul, cu spinarea albastră-verzuie, având pe părțile laterale câte două linii paralele întrerupte (Alburnoides bipunctatus) – Et. nec.

BELDIȚĂ, beldițe, s. f. Pește mic, asemănător cu oblețul (Alburnus bipunctatus).

beldiță f. Mold. pește cu corpul lungăreț, trăește numai în râurile de munte (Alburnus bipunctatus). [Și berchiță: cf. blehniță].

béldiță v. begliță.

BERCHIȚĂ sf. 🐟 = BELDIȚĂ.

COCONAR² sm. 🐟 = BELDIȚĂ.

berchiță f. Zool. V. beldiță.

bégliță, béhliță și béldiță f., pl. e (cp. cu rus. bĭeglyĭ, răpede, fugitiv. V. belhiță). Est. Numele a doi peștĭ; unu lătăreț, verzui, lung pînă la 8 c.m. și trăitor pin bălțĭ (rhódeus amarus), altu ceva maĭ mare, albicĭos și trăitor pin apele de munte (alburnus bipunctatus), numit și albioară în sud.

beldiță s. f., g.-d. art. beldiței; pl. beldițe

beldiță s. f., g.-d. art. beldiței; pl. beldițe

beldiță s. f., g.-d. art. beldiței; pl. beldițe

BELDIȚĂ s. (IHT.; Alburnoides bipunctatus) (Mold.) berchiță, (Olt.) coconar, (Transilv.) lătăreață.

BELDIȚĂ s. (IHT.; Alburnoides bipunctatus) (Mold.) berchiță, (Olt.) coconar, (Transilv.) lătăreață.