11 definiții pentru bau

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BAU interj. Cuvânt cu care se sperie, de obicei în glumă, copiii. – Onomatopee.

BAU interj. Cuvânt cu care se sperie, de obicei în glumă, copiii. – Onomatopee.

bau [At: DELAVRANCEA, ap. HEM 2765 / E: fo] 1 i Cuvânt care imită strigătul lupului și cu care se sperie, în glumă (copiii). 2 s (Pex; pfm; îljc) Lup.

bau interj. (de obicei repet.) Cuvînt care imită urletul lupului și cu care se sperie, de obicei în glumă, copiii. •/onomat.

BAU! l. interj. Imită urletul lupului și se întrebuințează pentru speriat copiii: scotea capul și zicea rîzînd: bau! tată, bau! (DLVR.). II. Pr. ext. sbst. Lup (în graiul copiilor): taci, mamă, că vine ~l (PAMF.).

BAU interj. (Rar, uneori repetat) Interjecție care imită urletul lupului și cu care sperii pe cineva, strigînd pe neașteptate. Înturnîndu-se către munte, Lăzureanul dădu drumul unui strigăt puternic; Bau! Străjile din lungul jilipului îl repetară ca niște ecouri credincioase. SADOVEANU, O. A. II 207. Fata, despicînd în două barba mai lungă ca ea [a împăratului], scotea capul ca prin gura cămășii și zicea rîzînd: Bau, tată. DELAVRANCEA, V. V. 7.

BAU interj. Cuvînt care imită lătratul cîinelui, urletul lupului și cu care sperii, de obicei în glumă, pe un copil. – Onomatopee.

báŭ-báŭ interj. care arată lătratu scurt al unuĭ cîne maĭ mic. V. haŭ-haŭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

bau interj.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bau interj. – Se folosește cu intenția de a surprinde sau a speria. Este creație expresivă, care se folosește atît în forma simplă, cît și repetată, baubau; cf. ngr. μπάμπουλα, calabr., sicil. babbau, germ. Wauwau. În limbajul copiilor de la oraș se folosesc mai cu seamă: bau, interj.; bau, s. m. (lupul, sperietoarea) și baubau, s. m. (speriatoarea, măgăoaia), acesta din urmă poate datorită influenței numeroaselor dădace de origine germană. Forma reduplicată s-a redus uneori la babau(ă), s. m. și f. În nordul Trans. se folosește a băuna, vb. (a urla), care pare a depinde de aceeași sursă expresivă. Totuși, Pușcariu, ZRPh., XXXIII, 232 (urmat de REW 1001 și DAR) îl derivă din lat. *baubŭlare, și acesta din baubāri (cf. sard. baulái „a lătra”); dar ipoteza pare inutilă, și fonetismul prezintă dificultăți. După Pascu, Beiträge 8, a băuna ar fi produsul unei contaminări a lat. baulare cu verbe de tipul mieuna, scheuna.

Intrare: bau
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • bau
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

bauinterjecție

  • 1. Cuvânt cu care se sperie, de obicei în glumă, copiii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Înturnîndu-se către munte, Lăzureanul dădu drumul unui strigăt puternic; Bau! Străjile din lungul jilipului îl repetară ca niște ecouri credincioase. SADOVEANU, O. A. II 207. DLRLC
    • format_quote Fata, despicînd în două barba mai lungă ca ea [a împăratului], scotea capul ca prin gura cămășii și zicea rîzînd: Bau, tată. DELAVRANCEA, V. V. 7. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.