BARD, barzi, s. m. (La vechii celți) Poet-muzician care compunea și recita cântece războinice și religioase. ♦ P. gener. Poet. – Din fr. barde, lat. bardus.

bard sm [At: EMINESCU, O. I, 104 / Pl: ~rzi / E: fr barde] 1-2 (Înv) Poet (celt) care compunea și recita cânturi de glorificare a zeilor și a eroilor naționali.

bard s.m. 1 (la vechii celți) Poet care compunea și recita cîntece războinice și religioase. 2 Gener. Poet (de importanță națională). Din lungul horelor amestecate, Barzii ridic-a lor glasuri bărbate (EMIN.). Bardul de la Mircești. • pl. barzi. /<fr. barde, it. bardo.

*BARD sm. 1 🔎 Poet sau preot la vechii Celți care cînta isprăvile vitejești ale oamenilor celebri (🖼 373) ¶ 2 Pr. ext. Poet: Noi avem în veacul nostru acel soiu ciudat de barzi Care ’ncearcă prin poeme să devie cumularzi (EMIN.) [fr.].

BARD, barzi, s. m. (La vechii celți) Poet care compunea și recita cântece războinice și religioase. ♦ P. gener. Poet. – Din fr. barde, lat. bardus.

BARD, barzi, s. m. (La vechii celți) Poet care compunea și recita cîntece războinice și religioase. ♦ (Azi, fig.) Poet (național). Pentaur ridică vocea și, pe harpa lui de bard, Epopeea strălucită curge falnică și clară. MACEDONSKI, O. I 104. Iată cum ni-l înfățișează bardul de la Mircești [războiul ruso-romîno-turc]. GHEREA, ST. CR. II 85. Din lungul horelor amestecate. Barzii ridic-a lor glasuri bărbate. EMINESCU, O. IV 31.

BARD, barzi, s. m. (La vechii celți) Poet care compunea și recita cîntece războinice și religioase. ♦ Poet (național). – Fr. barde (lat. lit. bardus).

BARD s.m. (Ist.) Poet celt care cînta în poeziile sale pe zei sau pe eroi. ♦ (P. ext.) Poet național. [< fr. barde, it. bardo < celt. bardas].

BARD s. m. 1. poet și cântăreț la celți. 2. poet eroic și liric. (< fr. barde, lat. bardus)

BARD ~zi m. 1) (la celți) Poet care cânta eroii și faptele lor vitejești. 2) Poet național. /<lat. bardus, fr. barde

bard m. 1. poet care cânta isprăvile eroilor (la Celți); 2. poet eroic și liric: și noi avem în veacul nostru acel soiu ciudat de barzi EM.

*bard m. (fr. barde, d. celticu bárdas). Poet celtic care cînta faptele eroilor. Fig. Poet eroic și liric.

bard s. m., pl. barzi

bard s. m., pl. barzi

bard s. m., pl. barzi

BARD s. v. poet.

bard s. v. POET.

bard (< celta veche bardos) 1. Poet și cântăreț din țările celtice (Gallia, Irlanda, Cornwall, Țara Galilor, Scoția). Prezența lor este atestată încă din sec. 2 î. Hr. Ei alcătuiau, alături de preoții celților, druizii, pătura intelectualilor. Compuneau cântece de laudă sau satirice pe care le cântau la petreceri, întruniri sau în cerc restrâns. Se acompaniau la cruth*. În calitatea lor de critici ai acțiunilor publice și private, exercitau o mare influență morală asupra comunității. Au fost alungați din Gallia de către romani. De-a lungul ev. med., în insulele britanice (regiunile ocupate de celți), b. erau fie atașați curților princiare și nobiliare fie cântăreți ambulanți. Repertoriul lor cuprindea, pe lângă ode și satire, elegii, cântece de dragoste, proverbe și balade (saga). Erau istorici și genealogiști (și în această activitate activau pe lângă mănăstiri). Erau organizați în confrerii pe districte și țineau întruniri anuale (eisteddfod). Cântăreți ai libertăților naționale, b. au fost persecutați de către englezi pe măsură ce aceștia cucereau ținuturile celtice (începând din sec. 13). În vremea Renașterii*, deși numărul b. crește considerabil, poziția lor socială decade, ei devenind, în majoritatea cazurilor un fel de bufoni vagabonzi și turbulenți. Abia în sec. 19, artiștii romantici încearcă să reînvie tradiția bardică, cu care ocazie se reiau întrunirile anuale. Muzica b. medievală nu s-a păstrat. 2. În zilele noastre, termenul desemnează metaforic pe poeții lirici în genere („bardul din Mircești”).