6 definiții pentru bantu (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bantu [At: DEX2 / A: bantu / E: fr bantous] 1 smi Populație africană negroidă, de o mare diversitate antropologică, din Africa Ecuatorială și Meridională. 2-3 smi, a (Persoană) care face parte din bantu (1). 4-5 a De bantu (1-2). 6-7 a Referitor la bantu (1-2). 8-9 a Specific pentru bantu (1-2). 10-11 a Care aparține de bantu (1-2). 12-13 sf, a (Limbă) care este vorbită de bantu (1-2).

BÁNTU s. m. și f., adj. invar. 1. S. m. Persoană care face parte din populația africană negroidă, de o mare diversitate antropologică din Africa Ecuatorială și Meridională. 2. Adj. invar. Referitor la bantu (1) sau la limbile vorbite de această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de această populație. [Acc. și: bantú] – Din fr. Bantou.

BANTÚ s. m. invar., adj. invar. 1. S. m. invar. Populație africană negroidă, de o mare diversitate antropologică din Africa Ecuatorială și Meridională. 2. Adj. invar. Referitor la bantu (1) sau la limbile vorbite de această populație. [Acc. și: bántu] – Din fr. bantous.

BANTÚ / BÁNTU s. n. Populație negridă din Africa ecuatorială și de sud. ◊ limbi ~ = familie de limbi negro-africane cu structură gramaticală și lexic, apropiate. (<fr. bantou)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bántu / bantú adj. invar., s. m. și f., pl. bántu / bantú

bantú / bántu adj. invar., s.m.

Intrare: bantu (s.m.)
  • pronunție: bantu, bantu
substantiv masculin (M999)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bantu
plural
  • bantu
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural

bantu (s.m.)

  • 1. Persoană care face parte din populația africană negroidă, de o mare diversitate antropologică din Africa Ecuatorială și Meridională.
    surse: DEX '09 MDN '00

etimologie: