6 definiții pentru bantu (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BÁNTU s. m. și f., adj. invar. 1. S. m. Persoană care face parte din populația africană negroidă, de o mare diversitate antropologică din Africa Ecuatorială și Meridională. 2. Adj. invar. Referitor la bantu (1) sau la limbile vorbite de această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de această populație. [Acc. și: bantú] – Din fr. Bantou.

bantu [At: DEX2 / A: bantu / E: fr bantous] 1 smi Populație africană negroidă, de o mare diversitate antropologică, din Africa Ecuatorială și Meridională. 2-3 smi, a (Persoană) care face parte din bantu (1). 4-5 a De bantu (1-2). 6-7 a Referitor la bantu (1-2). 8-9 a Specific pentru bantu (1-2). 10-11 a Care aparține de bantu (1-2). 12-13 sf, a (Limbă) care este vorbită de bantu (1-2).

BANTÚ s. m. invar., adj. invar. 1. S. m. invar. Populație africană negroidă, de o mare diversitate antropologică din Africa Ecuatorială și Meridională. 2. Adj. invar. Referitor la bantu (1) sau la limbile vorbite de această populație. [Acc. și: bántu] – Din fr. bantous.

BANTÚ / BÁNTU s. n. Populație negridă din Africa ecuatorială și de sud. ◊ limbi ~ = familie de limbi negro-africane cu structură gramaticală și lexic, apropiate. (<fr. bantou)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bántu / bantú adj. invar., s. m. și f., pl. bántu / bantú

bantú / bántu adj. invar., s.m.

Intrare: bantu (s.m.)
  • pronunție: bantu, bantu
substantiv masculin (M999)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bantu
plural
  • bantu
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural

bantu (s.m.)

  • 1. Persoană care face parte din populația africană negroidă, de o mare diversitate antropologică din Africa Ecuatorială și Meridională.
    surse: DEX '09 MDN '00

etimologie: