13 definiții pentru bălălăi


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bălălăi vtr [At: ALECSANDRI, T. 426 / Pzi: ~esc / E: fo] 1-2 (Reg) A (se) bălăbăni (1-2).

BĂLĂLĂÍ, bălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A se bălăbăni (1). – Formație onomatopeică.

BĂLĂLĂÍ, bălălăiesc, vb. IV. Intranz. A se bălăbăni (1). – Formație onomatopeică.

BĂLĂLĂÍ, bălălăiesc, vb. IV. Intranz. A se mișca, a se legăna, a se clătina într-o parte și într-alta ca un om nesigur pe pasul său, ori ca un obiect spînzurat, în bătaia vîntului; a bănănăi, a se bălăbăni. Fîntîna părăsită... asupra căreia a jale scîrțîia, bălălăind în bătaia vîntului, cumpăna ce tot se mai ținea pe crăcana miei furci butucoase. VLAHUȚĂ, N. 122. Mă cam strînge [livreaua] la coate și-n spate.Da ce vrei?... să bălălăiești [în ea] ca într-un sucman? ALECSANDRI, T. I 136. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «din») Stenon, ce-n adunare înșiră cum îi vine Și vrute și nevrute, ca moara cea stricată... Din mîni bălălăiește, întocmai ca din limbă. NEGRUZZI, S. II 226.

BĂLĂLĂÍ, bălălăiesc, vb. IV. Intranz. A se bălăbăni (1). – Onomatopee.

bălălăì v. Mold. V. bănănăì: să bălălăești ca într’un suman AL.

pălălăi2[1] v vz bălălăi

  1. Variantă neatestată de definiția principală — LauraGellner

bănănăì v. 1. a se clătina sau legăna (vorbind de clopot și de corp): corpul îi bănănăia într’o parte și într’alta ISP.; 2. a umbla șovăind. [Onomatopee, ca și varianta-i mold. bălălăi).

bălălăĭésc (est) și bănănăĭésc (vest) v. intr. (var. din bădădăiesc. V. dănănăĭesc, pălălăĭesc). Fam. Mă clatin fiind atîrnat orĭ slăbit de beție, de boală ș.a.: niște cĭobote bălălăĭaŭ în vînt la ușa ciobotăriĭ, lunganuluĭ îi bălăbăĭaŭ mînile cînd mergea, bețivu bălălăĭa în mers.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bălălăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălălăiésc, imperf. 3 sg. bălălăiá; conj. prez. 3 să bălălăiáscă

bălălăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălălăiésc, imperf. 3 sg. bălălăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. bălălăiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BĂLĂLĂÍ vb. v. bălăbăni, clătina, legăna.

bălălăi vb. v. BĂLĂBĂNI. CLĂTINA. LEGĂNA.

Intrare: bălălăi
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bălălăi
  • bălălăire
  • bălălăit
  • bălălăitu‑
  • bălălăind
  • bălălăindu‑
singular plural
  • bălălăiește
  • bălălăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bălălăiesc
(să)
  • bălălăiesc
  • bălălăiam
  • bălălăii
  • bălălăisem
a II-a (tu)
  • bălălăiești
(să)
  • bălălăiești
  • bălălăiai
  • bălălăiși
  • bălălăiseși
a III-a (el, ea)
  • bălălăiește
(să)
  • bălălăiască
  • bălălăia
  • bălălăi
  • bălălăise
plural I (noi)
  • bălălăim
(să)
  • bălălăim
  • bălălăiam
  • bălălăirăm
  • bălălăiserăm
  • bălălăisem
a II-a (voi)
  • bălălăiți
(să)
  • bălălăiți
  • bălălăiați
  • bălălăirăți
  • bălălăiserăți
  • bălălăiseți
a III-a (ei, ele)
  • bălălăiesc
(să)
  • bălălăiască
  • bălălăiau
  • bălălăi
  • bălălăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bălălăi

  • 1. A se bălăbăni.
    exemple
    • Fîntîna părăsită... asupra căreia a jale scîrțîia, bălălăind în bătaia vîntului, cumpăna ce tot se mai ținea pe crăcana unei furci butucoase. VLAHUȚĂ, N. 122.
      surse: DLRLC
    • Mă cam strînge [livreaua] la coate și-n spate. – Da ce vrei?... să bălălăiești [în ea] ca într-un sucman? ALECSANDRI, T. I 136.
      surse: DLRLC
    • Stenon, ce-n adunare înșiră cum îi vine Și vrute și nevrute, ca moara cea stricată... Din mîni bălălăiește, întocmai ca din limbă. NEGRUZZI, S. II 226.
      surse: DLRLC

etimologie: