9 definiții pentru bălăiel


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bălăiél, ~iá [At: ALECSANDRI, T. 898 / P: ~lă-iel / V: -ăel / Pl: ~iei, ~e / E: bălai + -el] 1 a (Rar) Bălăior (2). 2 sm Animal plăvan.

BĂLĂIÉL, -IÁ, -ÍCĂ, bălăiei, -ele, adj. (Rar) Bălăior. – Bălai + suf. -el.

BĂLĂIÉL, -IÁ, -ÍCĂ, bălăiei, -ele, adj. Bălăior. – Bălai + suf. -el.

BĂLĂIÉL, bălăieli,[1] adj. m. (Rar) Bălăior. ♦ (Substantivat). Epitet dat unui animal bălan. Vai, săracu bălaiei! Mult era el frumușel! Cum l-o pîrlit pe spinare Și mi l-o pus în frigare, De strigă în gura mare: Coviț, coviț, rău mă doare. ALECSANDRI, T. 898.

  1. Forma de m. pl. (indicată și de unele surse ortografice) nu pare corectă. — gall

BĂLĂIÉL, -IÁ, -ÍCĂ, bălăiei, -ele, adj. Bălăior. – Din bălai + suf. -el.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bălăiél (rar) adj. m., pl. bălăiéi; f. bălăícă, pl. bălăiéle

bălăiél adj. m., pl. bălăiéli; f. sg. bălăícă, pl. bălăiéle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BĂLĂIÉL adj. bălăior, bălănel, bălănuț, (rar) bălăuc. (Om ~.)

BĂLĂIEL adj. bălăior, bălănel, bălănuț, (rar) bălăuc. (Om ~.)

Intrare: bălăiel
bălăiel adjectiv
adjectiv (A74)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bălăiel
  • bălăielul
  • bălăielu‑
  • bălăia
  • bălăi
  • bălăiaua
  • bălăica
plural
  • bălăiei
  • bălăieii
  • bălăiele
  • bălăielele
genitiv-dativ singular
  • bălăiel
  • bălăielului
  • bălăiele
  • bălăielei
plural
  • bălăiei
  • bălăieilor
  • bălăiele
  • bălăielelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bălăiel

etimologie:

  • Bălai + sufix -el.
    surse: DEX '98 DEX '09