auzire sf [At: PSALT. SCH. 377/5 / P: a-u~ / Pl: ~ri / E: auzi] 1 Percepție și distingere a sunetelor cu ajutorul simțului auzului Si: auz (1), (îvr) auzit¹ (1), auzitură (1). 2 Înțelegere a sunetelor vorbirii Si: (îvr) auzit¹ (2), auzitură (2). 3 Ascultare (a cuiva vorbind) Si: (înv) auz (3), (îvr) auzit¹ (3), auzitură (3). 4 Recunoaștere a sursei de proveniență a sunetelor (un obiect, un animal etc.) Si: (îvr) auzit¹ (4), auzitură (4). 5 Înțelegere Si: auzit¹ (5), auzitură (5). 6 Aflare a unei știri Si: (îvr) auzit¹ (6), auzitură (6). 7 (Înv) Bârfire Si: auzitură (7). 8 (Înv; pex) Reputație Si: auz (7), auzit¹ (5), auzitură (8). 9 (Jur; înv; îe) Mărturie din ~ Mărturie întemeiată pe spusele altora. 10 (Ccr) Veste Si: auzit¹ (9), auzitură (9). 11 (Ccr) Zvon Si: auzit¹ (10), auzitură (10). 12 (Înv) Tradiție orală Si: (înv) auz (8), (îvr) auzit¹ (11), auzitură (11). 13 (Înv) Ascultare și analiză a calității sau valorii sunetelor muzicale Si: (îvr) auzit¹ (12), auzitură (12). 14 (Înv; d. divinitate) împlinire a dorinței cuiva Si: (îvr) auzit¹ (13), auzitură (13). 15 (Reg) Miros urât Si: (îvr) auzit¹ (14), auzitură (14).

AUZIRE sf. 1 Faptul de a auzi ¶ 2 ‡ = AUZ 1: bolnavii tămădueaște, surdzilor audzire le dă (VARL.).

AUZIRE s. f. (Rar) Faptul de a auzi, auz (2). La auzirea acestei vești se bucură foarte mult.

AUZIRE, s. f. (Rar) Faptul de a auzi.

auzire (rar) (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. auzirii

auzire (rar) (a-u-) s. f., g.-d. art. auzirii

auzire s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. auzirii

AUZIRE s. auz. (La ~ acestor vorbe...)

AUZIRE s. auz. (La ~ acestor vorbe...)