AUTOVEHICUL, autovehicule, s. n. Vehicul terestru, autopropulsat, suspendat pe roți, șenile sau tălpi de alunecare, care servește la transportul oamenilor sau al bunurilor. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovéhicule.

autovehicul sn [At: IOANOVICI, TEHN. 11 / P: a-u~ / Pl: ~e / E: auto²- + vehicul] Vehicul cu tracțiune mecanică proprie.

AUTOVEHICUL, autovehicule, s. n. Vehicul autopropulsat suspendat pe roți, șenile sau tălpi de alunecare, care servește la transportul oamenilor sau al bunurilor. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovéhicule.

AUTOVEHICUL, autovehicule, s. n. Vehicul pus în mișcare de o forță alimentată de un izvor propriu de energie. Există autovehicule terestre, aeriene, de apă și amfibii.

AUTOVEHICUL, autovehicule, s. n. Vehicul autopropulsat suspendat pe roți, șenile sau tălpi de alunecare, care servește la transportul oamenilor sau al bunurilor. [Pr.: a-u-] – După fr. autovéhicule.

AUTOVEHICUL s.n. Vehicul cu tracțiune mecanică proprie. [Pron. a-u-, pl. -le. / cf. fr. autovéhicule].

AUTOVEHICUL s. n. vehicul cu tracțiune mecanică proprie. (< fr. autovéhicule)

AUTOVEHICUL ~e n. Vehicul autopropulsat folosit pentru transportul de pasageri sau de materiale. /<fr. autovéhicule

autovehicul (desp. a-u-) s. n., pl. autovehicule

autovehicul (a-u-) s. n., pl. autovehicule

autovehicul s. n. (sil. a-u-), pl. autovehicule