AUTOGESTIUNE, autogestiuni, s. f. Gestiune sau administrație proprie; autogestionare. [Pr.: a-u-to-ges-ti-u-] – Auto¹- + gestiune. Cf. fr. autogestion.

autogestiune sf [At: DN³ / P: a-u~ / Pl: ~ni / E: auto¹- + gestiune] Gestiune proprie a unei persoane sau instituții.

AUTOGESTIUNE, autogestiuni, s. f. Gestiune proprie a unei persoane, a unei instituții etc.; autogestionare. [Pr.: a-u-to-ges-ti-u-] – Auto¹- + gestiune. Cf. fr. autogestion.

AUTOGESTIUNE s.f. Gestiune sau administrare proprie; autogestionare. [Cf. fr. autogestion].

AUTOGESTIUNE s. f. gestiune sau administrare proprie. (< fr. autogestion, it. autogestione)

autogestiune s. f. Gestiune prin mijloace proprii ◊ „Autogestiunea impune întărirea răspunderii pentru cheltuielile de producție la fiecare loc de muncă.” Sc. 24 IV 79 p. 6; v. și 5 IX 79 p. 1, 29 VI 79 p. 3 (din auto1- + gestiune; cf. fr. autogestion; DMN 1960)

autogestiune (desp. a-u-, -ti-u-) s. f., g.-d. art. autogestiunii; pl. autogestiuni

autogestiune (a-u-, -ti-u-) s. f., g.-d. art. autogestiunii; pl. autogestiuni

autogestiune s. f. (sil. a-u-) → gestiune

AUTOGESTIUNE s. (FIN.) autogestionare. (~ unei uzine.)

AUTOGESTIUNE s. (FIN.) autogestionare. (~ unei uzine.)