AUTODISTRUGERE s. f. Faptul de a se autodistruge. ♦ Spec. Proprietate pe care o au unele proiectile de a se distruge automat, în cazul când nu și-au atins ținta. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distrugere (după fr. autodestruction).

autodistrugere sf [At: LTR² / P: a-u~ / Pl: ~ri / E: autodistruge] 1 Distrugere de către sine însuși Si: (rar) autodistrus¹ (1). 2 Distrugere produsă de la sine Si: (rar) autodistrus¹ (2). 3 (Mil) Proprietate a unor proiectile de a se distruge automat în cazul în care nu și-au atins ținta.

AUTODISTRUGERE s. f. Faptul de a se distruge singur. ♦ Spec. Proprietate pe care o au unele proiectile de a se distruge automat, după străbaterea unei anumite traiectorii, pentru a nu fi periculoase în cazul în care nu și-au atins ținta. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + distrugere (după fr. autodestruction).

AUTODISTRUGERE s. f. Proprietate pe care o au unele proiectile (de artilerie antiaeriană sau lansate de pe bordul avioanelor) de a se distruge automat, după străbaterea unei anumite traiectorii, pentru a nu fi periculoase în cazul cînd nu și-au atins ținta.

AUTODISTRUGERE s. f. Proprietate pe care o au unele proiectile de a se distruge automat, după străbaterea unei anumite traiectorii, pentru a nu fi periculoase în cazul cînd nu și-au atins ținta. – Din auto¹- + distrugere (după fr. autodestruction).

AUTODISTRUGERE s.f. Faptul de a se autodistruge. ♦ Proprietate a unor proiectile de a se distruge automat în cazul în care nu și-au atins ținta. [< autodistruge, după fr. autodestruction].

autodistrugere (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autodistrugerii corectat(ă)

autodistrugere (a-u-) s. f., g.-d. art. autodistrugerii

autodistrugere s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. autodistrugerii